Statuia Doamnei Stanca
Localizare: Cetatea Făgăraşului, oraşul Făgăraş, judeţul Braşov, Transilvania, România.
Statuia Doamnei Stanca, soţia voievodului Mihai Viteazul, este amplasată pe latura de sud-est a Cetăţii Făgăraşului. Iniţiativa ridicării Statuii Doamnei Stanca a aparţinut istoricului Nicolae Iorga. Astfel, Gruparea Femeilor Române, filiala Făgăraş, a preluat această idee şi în anul 1938 sculptorul Sipidon Grigorescu a construit Statuia Doamnei Stanca.
Pe soclul Statuii Doamnei Stanca se pot citi şi astăzi următoarele rânduri: „Aici a suferit toate umilinţele şi ameninţările, pentru că a cerut dreptate neamului său, chinuită şi apoi veşnic nemângâiată, soţie a lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca”.
Voievodul Mihai Viteazul a dăruit în anul 1600 Cetatea Făgăraşului soţiei sale, Doamna Stanca, care, după lupta de la Mirăslău, se adăposteşte aici împreună cu cei doi copii ai săi, Nicolae Pătraşcu şi Domniţa Florica. După moartea domnitorului Mihai Viteazul, în anul 1601, Doamna Stanca rămâne în Cetatea Făgăraşului, dar ca slugă.
În memoria Doamnei Stanca un liceu şi o stradă din oraşul Făgăraş îi poartă astăzi numele. De asemenea, în memoria acesteia a fost ridicată şi Statuia Doamnei Stanca.
via Statuia Doamnei Stanca Fagaras – Cetatea Fagarasului – Monumente din Fagaras – Looms.