This day in history: 29 Aprilie, 1868-se înființează Filarmonica Română

image

image

image

image

În 29 aprilie 1868, s-a înființat Filarmonica Română, care poartă, din 1955, numele lui George Enescu.

„Societatea Filarmonică Română”, sub conducerea lui Eduard Wachmann(Eduard Wachmann (n. 10 februarie 1836, București — d. 12 decembrie 1908, București) a fost un dirijor, compozitor și profesor universitar român de origine germană. Este fiul compozitorului Ioan Andrei Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale și popularizării capodoperelor muzicii clasice.

Sub bagheta inițiatorului său, „Societatea Filarmonică Română” a organizat primul concert în luna decembrie a aceluiași an.

Odată cu inaugurarea palatului Ateneului Român, la 5 martie 1889, concertele au început să se desfășoare în acest loc, așa cum se întâmplă și în prezent, Ateneul Roman devenind emblemă a culturii românești și sediu al Filarmonicii. Lui Wachmann, care a condus prima orchestra simfonică permanentă până în 1907, i-a succedat Dimitrie Dinicu (1868-1936), iar acestuia, din 1920, George Georgescu (1887-1964), dirijor remarcabil, elev al lui Arthur Nikisch și Richard Strauss.

În perioada directoratului lui George Georgescu, repertoriul s-a modernizat, iar Filarmonica a intrat în circuitul muzical internațional prin participarea la primele turnee peste hotare și invitarea unor mari personalități ale lumii muzicale interbelice precum: Jacques Thibaud, Pablo Casals, Igor Stravinski, Enrico Mainardi, Alfred Cortot, Maurice Ravel, Richard Strauss, Yehudi Menuhin sau Herbert von Karajan.

După război, instituția și-a diversificat activitatea: se înființează Corul academic, se constituie un valoros corp de soliști (concertiști și cântăreți), diverse ansambluri camerale (de la orchestră pană la trio cu pian).

sursa,
wikipedia

Leave a Reply: (What... You're shy?)

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s