Cristian, Scaunul Sibiului. TRANSILVANIA

image

Cristian, în germană Großau, Gross-Aue, în dialectul săsesc Grīßau, în maghiară Kereszténysziget, Scaunul Sibiului, în germană Hauptstuhl Hermannstadt, în maghiară Szeben-szék, Transilvania, în maghiară Erdély, în germană Siebenbürgen, în dialectul săsesc Siweberjen.

Prima atestare documentară este din anul 1223, sub denumirea Insula Christiana. Se presupune că localitatea a fost colonizată la cererea regelui Ungariei Géza II, în cursul primului val de colonizări, între 1141-1161.

În 1493, localitatea este incendiată de năvălitorii turci.
În 1529, localitatea a fost din nou incendiată, de data aceasta de ostași ai boierului muntean Drăgan, care au asediat în septembrie 1529 orasul Sibiu/Hermannstadt/Nagyszeben.

În 1553 localitatea a fost decimată de epidemiile de holeră și de ciumă. Au urmat patru alte epidemii în 1706 și 1755.

În 16 septembrie 1599 biserica fortificată a fost cucerită și prădată de trupele lui Mihai Viteazul. Cu această ocazie, preotul luteran Heintzius a fost torturat și spânzurat în sacristie.

În 1658 a avut loc prima invadare a localității de către tătarii care au asediat oraşul Sibiul. Satul a fost din nou incendiat.

În 1690 se ține în biserica fortificată o adunare a Dietei Transilvaniei, ocazie cu care nobilul Tököly Imre/Emeric Tököli/Emerich Tököly a fost ales principe al Transilvaniei.

În perioada 1721-1736, ca urmare a epidemiilor, populația satului scade drastic. Din 176 gospodării recenzate în 1508, mai rămân 63 de gospodării populate. Alte 32 sunt în paragină.

În anul 1734, sub domnia lui Carol al VI-lea, Împărat Roman, din ținuturile aflate sub dominația Casei de Habsburg au fost deportați în Transilvania protestanți  de confesiune evanghelic-luterană. Deportarea celor peste 800 de persoane, din care în jur de 200 din Carintia, a fost mascată sub denumirea germană de Transmigration. Aceștia s-au stabilit în trei sate din apropiere de Sibiu: Neppendorf (Turnișor/Kistoronyazi cartier al Sibiului), Großau (Cristian, Sibiu) și Großpold (Apoldu de Sus/Nagyapold, Sibiu), și sunt cunoscuți sub denumirea de Landler-i, iar așezarea lor în aceasă zonă ca Landlersiedlung.

În perioada 1735-1738 în Cristian sunt colonizați 160 de astfel de imigranți, veniți mai ales din localitățile austriece Hallstatt, Ischl, Gosau, Lauben și Goisern.

În 1752-1756 vine un nou val de imigranți landler-i din Austria Superioară.

În 1775, biserica primește o orgă, construită de Johannes Hahn.

În ianuarie 1945 populația de etnie germană din sat a fost deportată în URSS. Pe 13 ianuarie 1945, au fost ridicați de la casele lor 348 de germani, din care 51 au murit pe drum sau în lagărele de muncă sovietice. Ultimii supraviețuitori s-au întors acasă în 1952.

În martie-iunie 1945, prin reforma agrară, populația germană a fost deposedată de pământuri (din care în proporție de 98% au fost date populației românești), pierzând și cetățenia și dreptul de vot.

sursa,
http://www.siebenbuerger.de/ortschaften/grossau/informationen/
wikipedia

sursa foto,
(c) Sebastiaen

Advertisements

Leave a Reply: (What... You're shy?)

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s