De unde o cunoastem ? 1. Numele Sevil Shhaideh apare în dosarul în care Nicușor Constantinescu este judecat pentru că a folosit abuziv elicopterul de urgențe medicale cumpărat de Consiliul Județean Constanța (și ajuns taxi aerian pe platformele petroliere).

De unde o cunoastem ?

  1. Numele Sevil Shhaideh apare în dosarul în care Nicușor Constantinescu este judecat pentru că a folosit abuziv elicopterul de urgențe medicale cumpărat de Consiliul Județean Constanța (și ajuns taxi aerian pe platformele petroliere).
  2. A fost audiată în dosarul de la DNA legat de sustragerea unor acte referitoare la firma TelDrum, pușculița lui Dragnea cu acțiuni la purtător.
  3. Numele ei apare în rechizitoriul unuia dintre dosarele lui Adrian Duicu, baronul PSD de Mehedinți, în următorul context: “Urmărind să asigure asocierii formate de ROMBIOMEDICA S.R.L. şi AGER LEASING IFN S.R.L. folosul arătat mai sus, în condiţiile în care unii membri ai comisiei de avizare ridicaseră obiecţiuni cu privire la întrunirea condiţiilor legale pentru acordarea avizului, Duicu Ioan-Adrian, prin intermediul lui Shhaideh Sevil, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi Coporan Iuliana-Camelia, director general adjunct în cadrul aceluiaşi minister, a exercitat presiuni asupra membrilor comisiei de avizare, pentru a acorda acest aviz”.
    (by Ovidiu Vanghele)

Leave a Reply: (What... You're shy?)

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s