Tăriceanu transmite din studioul Antenei 3 instrucțiuni către miniștri: Toader – OUG pentru revizuirea sentințelor definitive / Meleșcanu: Rechemarea lui Maior din SUA

https://www.g4media.ro/tariceanu-transmite-din-studioul-antenei-3-instructiuni-catre-ministri-toader-oug-pentru-revizuirea-sentintelor-definitive-melescanu-rechemarea-lui-maior-din-sua.html

G4Media.ro

Tăriceanu transmite din studioul Antenei 3 instrucțiuni către miniștri: Toader – OUG pentru revizuirea sentințelor definitive / Meleșcanu: Rechemarea lui Maior din SUA
ARTICOLE • 12 SEPTEMBRIE 2018 • MATEI ALEXANDRU •
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri la Antena 3 că a discutat cu ministrul justiției despre două acțiuni pe care acesta le are în vedere și pe care ”crede” că și premierul le va susține: o formulă juridică, hotărâre de Guvern sau ordonanță, pentru anularea protocoalelor și OUG pentru revizuirea sentințelor judecătorești definitive.

De asemenea, Tăriceanu a spus că îi va transmite o scrisoare din partea Senatului ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, prin care să-i ceară rechemarea din postul de ambasador în SUA a lui George Maior.

”Am discutat cu ministrul Justiției. Sunt două acțiuni pe care le are în vedere și cred că premierul le va susține: 1 – de a găsi o formulă juridică prin care aceste protocoale vor fi anulate, nu știu dacă o hotărâre de Guvern va fi suficientă, poate o ordonanță, și 2 – o ordonanță de urgență care să permită celor care au fost condamnați pe baza actelor făcute în baza protocoalelor, să le dea posibilitatea să redeschidă dosarele”, a declarat Tăriceanu la Antena 3.

În cadrul aceleiași emisiuni, președintele ALDE a explicat că ministrului de Externe îi va fi trimisă o scrisoare din partea comisiei de politică externă a Senatului prin care să i se ceară chemarea în țară a ambasadorului României la Washington, George Maior. ”Ministrul ar trebui să propună prim-ministrului rechemarea la post”, a mai spus Tăriceanu.

Liderul ALDE a încercat să acrediteze ideea unei conspirații a ”sistemului” împotriva celor doi miniștri, al Justiției și al Afacerilor Externe, ambii vizați de dosare penale – Toader pentru că ”s-a făcut notar” și Meleșcanu pentru că și-a numit fiul vitreg în funcția de consul general la Strasbourg.

“Au ieşit la iveală, ieri – azi, două acţiuni pe care le întreprinde Parchetul General condus de procurorul general, domnul Lazăr, una împotriva ministrului Justiţiei – anchetă penală împotriva lui, şi astăzi am văzut anchetă împotriva domnului Meleşcanu (ministrul de Externe – n.r.). Sistemul nu se dă dus, nu depune armele şi luptă. Asta se vede de la sine. Ce face procurorul general? Deschide acţiuni penale împotriva a doi miniştri”, a declarat, Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.

Leave a Reply: (What... You're shy?)

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s