Daily Archives: September 15, 2018

Un lider politic a răbufnit: Români, daţi-o în judecată pe această impostoare care s-a agăţat de scaunul ministerial | Epoch Times România


http://epochtimes-romania.com/news/un-lider-politic-a-rabufnit-romani-dati-o-in-judecata-pe-aceasta-impostoare-care-s-a-agatat-de-scaunul-ministerial—278960

Carmen Dan (Ministrul de Interne), (Florin Chirila/Epoch Times)

Epoch Times România

Un lider politic a răbufnit: Români, daţi-o în judecată pe această impostoare care s-a agăţat de scaunul ministerial

“Români, indiferent unde locuiţi, daţi-o în judecată pe această impostoare care s-a agăţat de scaunul ministerial şi vă denigrează, în numele statului român, acuzându-vă de tentativă de lovitură de stat”, le-a transmis liderul PMP Eugen Tomac conaţionalilor săi din Diaspora.

Ana Ion

15.09.2018

Românii din diaspora ar trebui să dea în judecată ministrul de Interne, Carmen Dan, pentru manipularea şi minciuna duse la paroxism, a transmis sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, preşedintele PMP Eugen Tomac.

“A susţine că, pe 10 august, românii care au venit în ţară pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de Guvernul Dragnea-Dăncilă au fost trimişi de statele din care provin pentru a da o lovitură de stat, arată cât de limitaţi sunt aceşti oameni care conduc astăzi destinele României. Doar comuniştii îi priveau cu atâta ură şi dispreţ pe românii care nu mai suportau umilinţele regimului şi plecau din ţară. În România anului 2018, nu există nicio diferenţă între linia de propagandă a fostului PCR şi cea a PSD. Prin aceste declaraţii, Carmen Dan insultă, în mod direct, statele cu care avem relaţii speciale, fiind împreună parte a Uniunii Europene şi a NATO. Cum pregătim noi Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, acuzându-i pe europeni că ne trimit cetăţenii în ţară pentru a schimba cu forţa ordinea în stat?”, a declarat Eugen Tomac.

Liderul PMP consideră că ministrul Carmen Dan are obligaţia de a oferi public explicaţii referitoare la “enormităţile pe care le debitează”.

“Să ne explice, de asemenea, de ce insistă în a minţi şi a aduce, în mod constant, deservicii României? De ce insistă, cu atâta încrâncenare, să arunce totul pe umerii unor conaţionali care au vrut doar să tragă un semnal de alarmă actualei guvernări care împinge ţara în afara Uniunii Europene”, a precizat Eugen Tomac.

În acest context, preşedintele PMP le-a transmis un mesaj românilor:

“Români, indiferent unde locuiţi, România este ţara voastră. Daţi-o în judecată pe această impostoare care s-a agăţat de scaunul ministerial şi vă denigrează, în numele statului român, acuzându-vă de tentativă de lovitură de stat. Astfel de acţiuni nu pot rămâne nepedepsite. Demnitatea românilor este mai presus de iresponsabilitatea unor politicieni cu minte îngustă.”

Advertisements

Colonelul Cucos si implicatiile internationale ale plangerii de inalta tradare depusa la DIICOT | Mobile


http://m.ziare.com/stiri/colonelul-cucos-si-implicatiile-internationale-ale-plangerii-de-inalta-tradare-depusa-la-diicot-1529699-font3

Ziare.com
Actual Politic

Colonelul Cucos si implicatiile internationale ale plangerii de inalta tradare depusa la DIICOT
Colonelul Cucos si implicatiile internationale ale plangerii de inalta tradare depusa la DIICOT
Foto: Arhiva Hepta.ro

Dupa reprimarea violenta a manifestatiei din 10 august, Jandarmeria Romana este o institutie aflata intr-o profunda criza de incredere.

Neasumarea responsabilitatii in ce priveste violentele din Piata Victoriei, lipsa totala de cooperare cu procurorii care ancheteaza evenimentele de la mitingul diasporei, secretizarea de catre ministrul de Interne a tuturor documentelor legate de actiunile Jandarmeriei si rocada facuta la conducerea acestei institutii au creat o situatie de criza care pune in pericol buna functionare si chiar existenta acestei institutii militare.

ADVERTISING

inRead invented by Teads
Miercuri, 12 septembrie, Jandarmeria, condusa de Ionut Catalin Sindile si Sebastian Cucos (foto), a depus o plangere penala la DIICOT ce vizeaza infractiuni impotriva ordinii constitutionale, art. 397 Cod Penal, acuzand o tentativa de lovitura de stat.

“Intreprinderea de actiuni violente impotriva persoanelor sau bunurilor savarsite de mai multe persoane impreuna, in scopul schimbarii ordinii constitutionale ori al ingreunarii sau impiedicarii exercitarii puterii de stat, daca se pune in pericol securitatea nationala, se pedepseste cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi”, se arata in articolul citat.

Liviu Dragnea da interviuri, Cucos se executa

Aceasta plangere penala depusa de Jandarmerie este extrem de grava, pentru ca vine din partea unei entitati care, conform legii, “este institutia specializata a statului, cu statut militar, componenta a Ministerului Administratiei si Internelor, care exercita, in conditiile legii, atributiile ce ii revin cu privire la apararea ordinii si linistii publice, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a proprietatii publice si private, la prevenirea si descoperirea infractiunilor si a altor incalcari ale legilor in vigoare, precum si la protectia institutiilor fundamentale ale statului si combaterea actelor de terorism”, se arata in art.1 al legii 550/2004 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane.

Piata Victoriei, 10 august 2018

Piata Victoriei, 10 august, interventia brutala a Jandarmeriei Romane a provocat o adevarata revolta in societate – Foto: Hepta.ro

In afara lui Liviu Dragnea, presedintele PSD, care a acuzat intr-o serie de interviuri televizate existenta unei astfel de tentative de lovitura de stat, de care l-a facut responsabil pe presedintele Klaus Iohannis, nu au existat informatii oficiale nici din partea Ministerului de Interne, nici din partea SRI si nici din partea unei alte institutii publice despre existenta unor informatii ca se pregateste o astfel de actiune.

Carmen Dan transforma lovitura de stat in proces verbal

Si mai ciudat e faptul ca, a doua zi dupa depunerea acestei plangeri, ministrul de Interne Carmen Dan a evitat sa sustina public sesizarea penala a Jandarmeriei, spunand ca institutia “a depus la DIICOT un proces verbal” cu ce s-a intamplat in Piata Victoriei, refuzand sa dea alte amanunte.

Vineri, 14 septembrie, Felix Banila, procuror sef DIICOT, face un anunt socant, cum ca plangerea penala depusa de Jandarmeria Romana nu a fost facuta in numele institutiei, ci in nume personal de catre colonelul Sebastian Cucos, prim-adjunct al Jandarmeriei Romane.

“A depus o plangere ca orice cetatean”, a declarat senin noul sef al DIICOT. Numai ca domnul Sebastian Cucos nu este “orice cetatean”, ci al doilea sef al institutiei in ordine ierarhica dupa “rotirea cadrelor” decisa de Carmen Dan, dupa interventia din Piata Victoriei, si cel care in data de 10 august era comandantul Jandarmeriei Romane.

De ce doi oficiali ai statului roman – ministrul de Interne Carmen Dan si procurorul sef Felix Banila, numit la DIICOT la propunerea ministrului de Justitie Tudorel Toader – au incercat sa minimalizeze importanta plangerii penale pentru tentativa de inalta tradare depusa de Jandarmeria Romana?

“Ce face Jandarmeria este o revolta impotriva CSAT-ului si a actualei strategii de securitate nationala, lucru pe care il tot spun, dar nimeni nu vrea sa inteleaga. Jandarmeria a iesit din cadrul Strategiei Nationale de Securitate, pe care si MAI, si Parlamentul au aprobat-o.Este o revolta anti-stat si antieuropeana. Jandarmeria este o institutie care intoarce spatele Uniunii Europene”, a declarat Iulian Fota, fost consilier prezidential pentru securitate nationala in perioada 2009-2014, intr-un interviu acordat Ziare.com.

Mai poate Jandarmeria din Romania sa colaboreze cu Uniunea Europeana si cu NATO?

Ministrul de Interne, Carmen Dan, si Felix Banila, sef DIICOT, prin interventia lor au vrut sa scoata Jandarmeria Romana din situatia complicata in care a intrat in urma reprimarii brutale a manifestatiei din 10 august.

De ce a declarat Carmen Dan ca n-a coordonat nimic in data de 10 august, desi a fost prezenta in minister pana dimineata?

Carmen Dan a negat public faptul ca Jandarmeria a depus o plangere penala pentru tentativa de lovitura de stat, spunand ca documentul ajuns la DIICOT e doar un proces verbal – Foto: Hepta.ro

“Jandarmeria Romana participa, in conditiile legii, la actiunile organizate in cadrul Asociatiei Fortelor de Politie si Jandarmerie Europene si Mediteraneene cu Statut Militar sau la cele organizate de catre organismele similare ale altor state si indeplineste misiuni de mentinere a pacii, potrivit angajamentelor internationale asumate de Romania”, se arata in aliniatul 2, articol 3 din Legea Jandarmeriei.

Aceasta forta armata face parte, conform legii, dintr-o retea de siguranta europeana si colaboreaza cu NATO, ONU si alte organizatii internationale in operatiuni umanitare si de mentinere a pacii.

Cum poate o institutie care a reprimat o manifestatie pasnica, care a lasat huligani din galeriile de fotbal sa deturneze un protest (Jandarmeria face parte si dintr-o retea europeana de monitorizare a membrilor violenti din galeriile de fotbal, Punctul National de Informare Fotbal), care a atacat cu gaze lacrimogene sute de femei si copii, care a tras cu grenade lacrimogene in multimi de oameni, care a lovit cu brutalitate manifestanti cu mainile ridicate, cum poate o astfel de institutie sa mai participe la misiuni internationale, sa colaboreze cu organisme europene si cu NATO?

Mai mult, reprezentantii Jandarmeriei au refuzat sa colaboreze cu organele de ancheta, nu au luat nicio masura impotriva membrilor institutiei care au incalcat in mod flagrant regulamentele militare si au acceptat secretizarea documentelor cu privire la organizarea interventiei din 10 si 11 august 2018.

Jandarmeria Romana este membru FIEP, o asociatie internationala de jandarmerie si forte afiliate care au statut militar.

“Scopul FIEP (care a inceput cu corpurile de jandarmi sau similare din Franta, Italia, Spania si Portugalia) este acela de a extinde si consolida relatiile reciproce, de a promova o viziune inovatoare si activa asupra formelor de cooperare politieneasca si de a valorifica modelul sau de organizare si structuri in strainatate.

FIEP doreste sa fie recunoscut de autoritatile europene ca un forum si o structura de cooperare separata a Politiei, capabila sa conduca actiuni concrete”, se arata in statutul organizatiei.

Jandarmeria Romana iese din Europa inainte de a fi primita

In acest moment, conform declaratiilor oficiale ale institutiei, 25 de jandarmi romani participa in misiuni din afara teritoriului Romaniei, e vorba de misiuni NATO, ONU si OSCE.

Actiunea politica si interventia brutala impotriva propriilor cetateni sunt incompatibile cu valorile acestui sistem de cooperare internationala.

Mai mult, Jandarmeria Romana incearca sa devina membru cu drepturi depline in Forta de Jandarmerie Europeana, “o forta care sa raspunda cerintelor UE, dar si altor organisme internationale, pe linia indeplinirii unor misiuni specifice, in cadrul operatiunilor civile si militare de management al crizelor”. Aceasta a fost fondata in 2007, sase state avand statut de membru cu drepturi depline. Jandarmeria Romana a depus cerere de aderare inca din 2008, dar nici pana acum n-a reusit “finalizarea procedurior”.

Mai mult ca sigur, plangerea penala pentru tentativa de inalta tradare depusa de colonelul Sebastian Cucos a produs ingrijorare in toata reteaua de aparare nord-atlantica, mai ales in urma discutiilor si declaratiilor facute de oficialii Uniunii Europene cu privire la evenimentele din data de 10 august.

Exista posibilitatea ca, abia dupa depunerea acestei plangeri, ministrul de Interne Carmen Dan sa fi realizat gravitatea implicatiilor pentru institutie, dar si pentru Romania si sa fi incercat sa minimalizeze gestul prim-adjunctului Jandarmeriei, colonelul Sebastian Cucos.

Impotriva actiunilor violente ale jandarmilor din data de 10 august au fost depuse de catre participantii la protest 752 de plangeri penale la Parchetul General. In acea seara, in urma interventiei fortelor de ordine au fost ranite 450 de persoane.

ALARMĂ! Amănunte CUTREMURĂTOARE despre luptele din culise pentru modificarea componenței completului care îi va da sentința definitivă lui Dragnea! Șefa Curții Supreme, reclamată și anchetată de Inspecția Judiciară!


https://www.comisarul.ro/articol/alarma!-amanunte-cutremuratoare-despre-luptele-din_963321.html

comisarul.ro

ALARMĂ! Amănunte CUTREMURĂTOARE despre luptele din culise pentru modificarea componenței completului care îi va da sentința definitivă lui Dragnea! Șefa Curții Supreme, reclamată și anchetată de Inspecția Judiciară!

comisarul.ro astăzi, 12:05

ALARMĂ! Șefa Curții Supreme, reclamată și anchetată de Inspecția Judiciară. Lupte grele în culise la Înalta Curte pentru modificarea componenței completului care îi va da sentința definitivă lui Dragnea.

Motivarea sentinței de condamnare a liderului PSD Liviu Dragnea a fost redactată și poate începe apelul. ”Miza este acum la ce complet pică”, au explicat pentru G4Media.ro surse din magistratură. Miza este și schimbarea componenței Completelor de 5 judecători (C5) ale Înalta Curte, care vor da sentința finală.

Potrivit surselor G4Media.ro, șefa Instanței Supreme, Cristina Tarcea, a fost reclamată la Inspecția Judiciară tocmai pentru că nu a convocat ședința Colegiului de conducere în iulie, imediat după intrarea în vigoare a modificărilor la legea privind organizarea judiciară, care prevede că toți judecătorii din complet sunt trași la sorți. Legea veche spunea că C5-urile sunt conduse de membrii de drept, iar ceilalți judecători sunt trași la sorți la sfârșitul fiecărui an pentru anul viitor.

  • Citește mai jos ce lupte s-au dat în Colegiul de conducere al ICCJ pentru modificarea componenței acestor complete și de ce este nemulțumit Liviu Dragnea.
  • Vezi cum oamenii liderului PSD se luptă să pună în aplicare prevederi ale noilor legi ale Justiției care îl ajută pe Liviu Dragnea.

  • Află și de ce șefa Instanței supreme, judecătoarea Cristina Tarcea, a fost dată pe mâna Inspecției Judiciare, fapt de o gravitate fără precedent.

Sunt două complete de apel la Înalta Curte, cu 5 judecători (C5), unul condus de vicepreședintele ICCJ, Iulian Dragomir și un altul condus de șefa interimară a Secției penale, judecătoarea Sorina Mirela Popescu. Aceste complete dau sentințele definitive pentru demnitari (miniștri, parlamentari, etc).

Completul de 5 Judecători P1 – Penal

Preşedinte – Vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) judecător Dragomir Ilie Iulian
Membrii titulari:
1. Judecător Neniţă Simona Cristina
2. Judecător Grădinaru Daniel
3. Judecător Dragomir Florentina
4. Judecător Lefterache Lavinia Valeria
Membrii supleanţi :
1. Judecător Cobzariu Maricela
2. Judecător Enescu Dan Andrei
3. Judecător Şelaru Valentin Horia
4. Judecător Cerbu Silvia

Completul de 5 Judecători P2 – Penal

Preşedinte – Preşedintele Secţiei penale judecător Popescu Mirela Sorina
Membrii titulari:
1. Judecător Popa Rodica Aida
2. Judecător Encean Simona Daniela
3. Judecător Rog Tatiana Lucia
4. Judecător Cîrnaru Simona
Membrii supleanţi :
1. Judecător Epure Constantin
2. Judecător Alexandrescu Anca Mădălina
3. Judecător Matei Ionuţ Mihai
4. Judecător Ilie Aurel Gheorghe

Lupte grele în culise pentru modificarea componenței completelor

Potrivit acelorași surse din magistratură, la începutul lunii septembrie, Colegiul de conducere al ICCJ a luat în discuție schimbarea componenței C5-urilor, ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor la legea 304 privind organizarea judiciară (prima dintre cele 3 legi controversate ale Justiției, modificate de Coaliția PSD-ALDE).

Potrivit legii 207/2018 de modificare a legii 304/2004 privind organizarea judiciară, C5-urile nu mai sunt conduse de membrii de drept, precum vicepreședintele ICCJ și șeful Secției penale, ci toți judecătorii din complet sunt trași la sorți.

Colegiul de conducere al ICCJ a decis însă că nu se impune schimbarea componenței C5-urilor în 2018, pentru că au fost alese deja pe legea veche, la sfârșitul lui 2017. Legea veche spunea că C5-urile sunt conduse de membrii de drept, iar ceilalți judecători sunt trași la sorți la sfârșitul fiecărui an pentru anul viitor. Or pentru anul 2018, componența C5-urilor s-a stabilit prin tragere la sorți la sfârșitul anului trecut, pe legea veche, care prevedea că sunt conduse de membrii de drept. Colegiul de conducere al ICCJ a decis că se va modifica componența C5-urilor abia la sfârșitul acestui an pentru 2019, când se vor pune în aplicare prevederile noii legi și vor fi trași la sorți toți magistrații și nu vor mai fi membri de drept.

Potrivit surselor G4Media.ro, un singur judecător din Colegiul de conducere al ICCJ a făcut opinie separată și a cerut să fie schimbată componența C5-urilor acum, nu la sfârșitul anului, ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor la legea 304 (care spun că C5-urile nu au membri de drept, ci toți judecătorii sunt trași la sorți).

Este vorba de judecătoarea Simona Neniță, soția avocatului Mihai Dinu, fostul apărător al celebrului senator PSD condamnat pentru corupție în două dosare la câte 7 ani de detenție efectivă, Cătălin Voicu. Solicitarea judecătoarei Neniță a picat la vot și ea a cerut expres să fie consemnat în hotărârea de colegiu că s-a împotrivit. Este judecătoarea care recent a făcut opinie separată și a vrut să o achite pe fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, în dosarul în care a primit 4 ani cu executare. De asemenea, este aceeași judecătoare care a confirmat plasarea sub control judiciar a procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu de la DNA Ploiești și i-a spus în sala de judecată lui Negulescu, care se plângea de abuzuri: ”Dar dvs nu făceați așa?”.

Care e miza. Potrivit surselor G4Media.ro, din actualul C5 1, cel condus de vicepreședintele Iulian Dragomir, Dragnea controlează doi judecători, Simona Neniță și Daniel Grădinaru. Ambii sunt apropiați de judecătoarea Lia Savonea, fosta șefă a Curții de apel București (CAB) și membru CSM. Judecătorul Grădinaru a fost, de altfel, purtătorul de cuvânt al CAB până să devină magistrat la Înalta Curte. Savonea este soția avocatului Mihai Savonea, fost coleg de cabinet cu senatorul corupt Cătălin Voicu (condamnat tocmai pentru coruperea unor judecători de la ICCJ).

De ce ar vrea Dragnea modificarea acum a componenței C5-urilor, în condițiile în care ele oricum se modifică la sfârșitul anului și până atunci nu apucă să primească un verdict?

Potrivit surselor G4Media.ro, procesul lui Dragnea s-ar putea încheia abia prin martie. Însă dacă C5-ul unde se va judeca apelul apucă până la sfârșitul acestui an să administreze probe, atunci completul își va păstra aceeași componență și în 2019, pe principiul continuității stabilit de CEDO.

Dragnea, nemulțumit de hotărârea Colegiului de conducere al ICCJ. Hotărârea Colegiului de conducere al ICCJ de a modifica componența C5-urilor abia la sfârșitul anului ar fi motivul care l-ar fi determinat pe liderul PSD să declare într-o emisiune tv că la Înalta Curte nu se respectă legea.

“Legea 304 nu e în vigoare peste tot, la ÎCCJ nu e. Acolo se consideră ca intră în vigoare la 1 ianuarie. Așa am auzit. Trebuie să intre în vigoare până la 1 ianuarie toate legile justiției. Toate instituțiile trebuie aduse în matca constituțională. Cu aceasta arhitectură bulversată abuzurile vor continua. Asta vrem în România? Ideea de Rezist e vorba de rezistență la aducerea normalității în România”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3, pe 9 septembrie.

Șefa ICCJ, reclamată și anchetată de Inspecția judiciară (IJ). Potrivit surselor G4Media.ro, șefa Instanței Supreme a fost reclamată la IJ tocmai pentru că nu a convocat ședința Colegiului de conducere în iulie, imediat după intrarea în vigoare a modificărilor la legea 304.

Faptul de o gravitate fără precedent ca șefa ICCJ să fie anchetată de IJ a fost semnalat de altfel și de site-ul apropiat de Liviu Dragnea, Lumea Justiției.

”Acum se vede de ce actuala conducere a IJ este atât de importantă încât a fost nevoie de o ordonanță de Guvern pentru menținerea actualilor șefi la conducere”, au arătat G4media.ro surse din magistratură.

Se întorc judecătorii controversați la Secția penală a ICCJ. Potrivit surselor noastre, judecătoarea Hermina Iancu – cea care l-a achitat pe Adrian Năstase în dosarul Zambaccian (dosar în care, la recurs, fostul premier a primit 4 ani cu executare) – s-a întors la Secția penală a ICCJ. Judecătoarea a părăsit magistratura în 2012 și s-a făcut notar, însă în 2016 a revenit la ICCJ, la contencios.

Acum, ea a cerut să reintre la Penal și Colegiul de conducere al ICCJ i-a aprobat. Judecătoarea care a susținut cauza Herminei Iancu în Colegiul de conducere a fost Simona Neniță, au explicat sursele noastre. Hermina Iancu ar fi în cărți pentru a prelua șefia Secției penale a ICCJ (deținute acum de interimara Sorina Mirela Popescu). Potrivit hotărârii Colegiului de conducere al ICCJ, șeful Secției penale este membru de drept în C5 2 Penal, după cum am arătat mai sus.

Context. Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat în iunie la 3 ani și jumătate cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Unul dintre judecătorii din completul de 3 magistrați (C3), care a dat sentința, Ștefan Pistol, a vrut să îl achite. Pistol face parte din Colegiul de conducere al ICCJ, însă a lipsit la ședința de la începutul lunii septembrie când s-a luat în discuție modificarea C5-urilor. Judecătorii Pistol, Neniță și Horia Șelaru reprezintă Secția Penală a ICCJ în Colegiul de conducere al Instanței Supreme, fiind aleși de colegii lor.

Patriarhia Moscovei întrerupe o parte a legăturilor sale cu Constantinopolul (citiți și vedeți la ve e buna ortodoxia autocefală de stat! Este o rusine. Nu o religie!)


https://www.comisarul.ro/articol/patriarhia-moscovei-intrerupe-o-parte-a-legaturilo_963295.html

comisarul.ro

Patriarhia Moscovei întrerupe o parte a legăturilor sale cu Constantinopolul
agerpres.ro vineri, 14 septembrie 2018, 22:19

Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat vineri că a întrerupt o parte din legăturile sale cu Patriarhia de Constantinopol căreia îi reproşează că doreşte să recunoască o Biserică ortodoxă ucraineană independentă de Moscova, relatează AFP.

“Practic de fiecare dată când Biserica Ortodoxă Rusă se află într-o situaţie dificilă, primim lovituri în spate din partea Patriarhiei de Constantinopol”, a declarat vineri şeful diplomaţiei Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Ilarion, în cursul unei conferinţe de presă.

Există în Ucraina o biserică ataşată Moscovei şi alta fidelă Patriarhiei Kievului, autoproclamată după independenţa acestei ţări în 1992 şi care nu este recunoscută până în prezent de nicio biserică ortodoxă din lume.

Patriarhul de Constantinopol, Bartolomeu I, nu a anunţat oficial decizia sa de a recunoaşte o Biserică autocefală în Ucraina, dar această perspectivă ce ar permite Ucrainei să elibereze de sub tutela religioasă a Rusiei o parte dintre credincioşi este de neacceptat pentru Patriarhia Moscovei.

Constantinopolul a trimis în septembrie doi emisari la Kiev, ceea ce a declanşat furia Patriarhiei ruse.

“Patriarhia de Constantinopol a pătruns pe teritoriul canonic al Patriarhiei Moscovei trimiţându-şi exarhii la Kiev”, a acuzat mitropolitul Ilarion.

Mitropolitul a făcut aceste declaraţii după anunţul a două decizii drastice ale Sfântului Sinod, instituţie colegială la vârful ierarhiei ortodoxe ruse.

Sfântul Sinod a anunţat într-un comunicat că Patriarhia Moscovei nu va mai participa la adunările episcopale, la comisiile şi structurile prezidate de reprezentanţi ai Patriarhiei de Constantinopol. Pe de altă parte, în liturghia lor, bisericile sub controlul Moscovei nu se vor mai ruga pentru Patriarhiul de Constantinopol.

Potrivit mitropolitului Ilarion, aceste decizii sunt un fel de “întrerupere a relaţiilor diplomatice” dintre cele două patriarhii.

Patriarhia Moscovei a ameninţat că va rupe complet legăturile cu Constantinopolul dacă vor continua aceste “activităţi anticanonice”.

“Responsabilitatea deplină a consecinţelor tragice ale acestei schisme le va reveni lui Bartolomeu I şi episcopilor care îl susţin”, potrivit unui comunicat.

Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii, considerat un aliat al preşedintelui Vladimir Putin, se opune ferm dorinţei de independenţă a Patriarhiei Kievului, nerecunoscută, dar sprijinită de autorităţile ucrainene proeuropene.AGERPRES

Te-ar mai putea interesa
Wardrobe Malfunctions That Somehow Made It Into Films
KiwiReport
ALERTĂ în Coaliția PSD/ALDE! Tăriceanu, două declarații care-l contrazic pe Dement! A bătut palma cu Firea?
28 Unbelievable Photos Taken At The Airport
Joorala
CURVĂSĂRIA îngroapă România! Amănunte incredibile despre țiitoarele lui Vâlcov și Dragnea!

citește și:
Polonia îşi reafirmă poziţia privind reforma Curţii Supreme şi respinge criticile Comisiei Europene
Emirul Qatarului i-a oferit în dar preşedintelui Turciei un avion de lux Boeing 747-8
Cazul Skripal / Washingtonul pregăteşte sancţiuni şi mai ‘severe’ împotriva Moscovei
Cazul Skripal / Doi agenţi ruşi au încercat să spioneze laboratorul chimic Spiez din Elveţia
populare
astăzi
1 Pieleanu detonează bomba! PSD, cea mai mare cădere în sondaje din istorie!
2 VIDEO de colecție. Această demonstrație prin care CTP a arătat că Liviu Pop este un bou ar trebui predată, la …
3 VIDEO Omul din spatele măcelului din 10 august, audiat la Parchetul General
4 Tăriceanu, umilit de un protestatar pe aeroport! Observație amară a omului
5 BOMBĂ! Un înalt funcționar al statului a dezvăluit la DNA cum se dau HG-uri cu dedicație pentru baronii PSD
recomandări
Te ia DNA: Bucur Ionel
S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store
10+ Fotografii nepublicate din arhiva National Geographic

comisarul.ro © 2018; dinamic soft

Info. Judecătorul care a votat pentru achitarea lui Dragnea a întârziat și motivarea cu două săptămâni! Vouă a ce vă miroase, oameni buni?


https://www.comisarul.ro/articol/info-judecatorul-care-a-votat-pentru-achitarea-lui_963308.html

comisarul.ro

Info. Judecătorul care a votat pentru achitarea lui Dragnea a întârziat și motivarea cu două săptămâni! Vouă a ce vă miroase, oameni buni?

comisarul.ro astăzi, 08:13

Info. Judecătorul care a votat pentru achitarea lui Dragnea a întârziat și motivarea cu două săptămâni! Vouă a ce vă miroase, oameni buni?

DA, ESTE INFORMAȚIA ZILEI: JUDECĂTORUL ȘTEFAN PISTOL, cel care a formulat opinie separată în dosarul condamnării la pușcărie a liderului PSD Liviu Dragnea, după ce A VOTAT ÎMPOTRIVA CONDAMNĂRII ACESTUIA, i-a mai dat o mână de ajutor frățească omului pe care-l consideră, mai mult ca sigur, un PERSECUTAT AL SISTEMULUI ȘI A ÎNTÂRZIAT REDACTAREA MOTIVĂRII OPINIEI SALE CU DOUĂ SĂPTĂMÂNI săptămâni!

Procesul lui Liviu Dragnea in dosarul angajarilor fictive poate trece la urmatoare etapa, cea a apelului, dupa ce completul de trei judecatori de la Inalta Curte a motivat sentinta prin care l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani si jumatate cu executare.

Antena3 (suspect, nu?) a publicat si un mic fragment din motivare.

“Inalta Curte, in opinie majoritara, apreciaza ca in cauza din coroborarea probelor administrate rezulta faptul ca inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a fost cel care, cu intentie, folosindu-se de influenta, autoritatea si puterea conferita de functiile detinute – presedinte atat al organizatiei judetene a P.S.D. Teleorman, cat si al Consiliului Judetean Teleorman – a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea sa savarseasca infractiunea de abuz in serviciu.

In reusita demersului sau infractional, inculpatul Dragnea Nicolae Liviu s-a folosit, deliberat, de ascendentul moral pe care-l avea fata de inculpata Alesu Floarea”, sunt fragmentele din motivare prezentate de Antena3.

Odata cu publicarea motivarii, procesul isi poate continua cursul, avand in vedere ca atat Dragnea, cat si alti inculpati in dosar au contestat sentintele. Apelul va fi judecat de completul de 5 judecatori de la Inalta Curte.

Condamnarea lui Dragnea

ALiviu Dragnea a fost condamnat pe 21 iunie la 3 ani si 6 luni de inchisoare pentru instigare la abuz in serviciu, privind angajarea fictiva a doua secretare din PSD la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Teleorman.

Pentru fals intelectual Dragnea a fost achitat, in unanimitate. Insa instanta a decis sa contopeasca sentinta de acum cu cea de 2 ani din Dosarul Referendumului, urmand ca Dragnea sa execute 3 ani si 6 luni de inchisoare. Decizia nu a fost luata in unanimitate, unul dintre cei trei judecatori considerand ca seful PSD ar trebui achitat in cazul acuzatiei de instigare la abuz in serviciu.

Completul care a judecat dosarul lui Dragnea a fost format din judecatorii Stefan Pistol (presedinte), Geanina Arghir si Constantin Epure. Cel care a avut opinia separata este Stefan Pistol.

Procesul angajarilor fictive la DGASPC Teleorman este pe rolul Inaltei Curti din 15 iulie 2016 si a avut 15 termene de judecata. Inalta Curte a amanat de doua ori pronuntarea in acest caz.

Secretarele din PSD au recunoscut

Principalele probe din acest dosar, in cazul lui Liviu Dragnea, au fost mai multe declaratii ale unor functionari din cadrul CJ Teleorman. Cele mai elocvente sunt chiar ale celor doua secretare PSD, Adriana Botorogeanu (48 de ani) si Anisa-Niculina Stoica (43 de ani), care au fost angajate la DGASPC Telorman. Ele au dat detalii cu lux de amanunte cum munceau la sediul partidului, dar erau platite de stat.

Botorogeanu si Stoica au recunoscut acuzatiile si au cerut sa fie condamnate la o sentinta redusa cu o treime si cu suspendarea acesteia. Practic, potrivit propunerii PSD, “beneficiaza de dispozitii legale de favoare pentru declaratiile date in fata organelor judiciare.”

In aceeasi situatie a fost si Gheorghe Nicusor, fost sef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare din cadrul DGASPC, care a recunoscut acuzatiile DNA.

Una dintre declaratiile cheie din dosar, facuta impotriva lui Dragnea, este a unuia dintre inculpatii din dosar, Floarea Alesu, fost sef al DGASPC Teleorman.

Camelia Bogdan vrea sa mearga la CCR cu ordonanta prin care sefii Inspectiei Judiciare au fost mentinuti in functii | Mobile


http://m.ziare.com/ccr/camelia-bogdan-vrea-sa-mearga-la-ccr-cu-ordonanta-prin-care-sefii-inspectiei-judiciare-au-fost-mentinuti-in-functii-1529659

Ziare.com
Actual Politic

Camelia Bogdan vrea sa mearga la CCR cu ordonanta prin care sefii Inspectiei Judiciare au fost mentinuti in functii
Camelia Bogdan vrea sa mearga la CCR cu ordonanta prin care sefii nspectiei Judiciare au fost mentinuti in functii
Foto: Arhiva Hepta.ro

Judecatorul Camelia Bogdan sustine ca ordonanta de guvern prin care sefii Inspectiei Judiciare au fost mentinuti in functiile de conducere, desi mandatele lor au expirat, ar fi fost data cu dedicatie.

Ea considera ca acest act ar fi neconstitutional si a facut primul pas pentru a sesiza CCR, cu obiectii depuse impotriva unui raport realizat de IJ.

Magistratul a depus aceste obiectii la Inspectia Judiciara si la Consiliul Superior al Magistraturii, in cazul unui raport privind apararea reputatiei, care urmeaza sa se discute in plenul CSM. Raportul a fost realizat de IJ si avizat de seful IJ, Lucian Netejoru.

“Am cerut CSM sa constate nelegalitatea acestui raport. Daca solicitarea va fi respinsa, voi ataca in instanta hotararea CSM si voi invoca neconstitutionalitatea OUG 77/2018 pentru completarea articolului 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii”, a declarat, pentru Ziare.com, Camelia Bogdan. Astfel, cazul ar putea ajunge la Curtea Constitutionala.

Saptamana aceasta, sapte membri ai CSM au cerut Avocatului Poporului sa atace la CCR ordonanta de urgenta prin care a fost prelungit automat mandatul celor doi sefi ai Inspectiei Judiciare.

Si Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania (FJR) i-a cerut lui Victor Ciorbea sa sesizeze CCR, privind dispozitiile OUG 77/2018 in acest caz.

“Avocatul Poporului are atributia expresa de a sesiza Curtea Constitutionala cu privire la legi si ordonante, iar aceasta nu este limitata la protectia drepturilor omului, rolul sau trebuind sa fie extrem de activ in apararea statului de drept, prin urmare si a angajamentelor internationale luate in acest sens de Statul roman”, arata FJR.

Citeste si: Cum au ajuns sefii Inspectiei Judiciare sa aiba mandat nelimitat: Ordonanta marca Toader ridica multe semne de intrebare

Obiectiile

In solicitarea depusa la CSM, Bogdan arata ca mentinerea in functie a sefului Inspectiei Judiciare, judecatorul Lucian Netejoru, nu ar fi constitutionala. Magistratul mai sustine ca Executivul ar fi luat prin aceasta ordonanta una dintre atributiile CSM, de a delega conducerea IJ.

“O interventie legislativa printr-o ordonanta de urgenta a Guvernului poate avea ca efect nu acoperirea unei pretinse lacune legislative, cum se arata in nota de fundamentare, ci amputarea unei atributii a Consiliului Superior al Magistraturii, in virtutea rolului sau constitutional de garant al independentei Justitiei, ceea ce ar putea contraveni literei si spiritului legii, dar si Constitutiei Romaniei, deoarece ar introduce in circuitul juridic posibilitatea exercitarii unei functii de conducere pe o perioada nedeterminata, prin prelungire automata, ca efect nediferentiat al legii, a unui mandat expirat, fara nicio posibilitate de exercitare de catre CSM a marjei de apreciere care este de esenta rolului sau constitutional”, scrie Camelia Bogdan.

A fost verificata buna reputatie?

Judecatorul atrage atentia ca, in acest caz, desi sefului IJ i s-a prelungit mandatul pe o perioada nelimitata, acestuia nu i-a mai verificat nimeni conditiile de buna reputatie.

Bogdan precizeaza ca Netejoru a fost cercetat la DNA, deoarece a fost membru al Masonieriei si nu a scris acest lucru in declaratia de interese, dar ancheta a fost clasata prin neinceperea urmaririi penale. Motivul: faptele au fost prescrise.

Netejoru ar fi dorit o clasare pe motiv ca fapta nu exista, ceea ce a si solicitat Curtii de Apel Bucuresti, care insa i-a refuzat cererea.

Camelia Bogdan a fost exclusa, in aceasta vara, pentru a doua oara din magistratura, de catre Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a CSM, dar a contestat decizia la Inalta Curte. Pana la verdictul instantei, ea este suspendata din magistratura.

Citeste si: Ungherele intunecate ale diviziei speciale de teroare a lui Tudorel Toader

Facebook Share Tweet Google Share

Vineri, 14 Septembrie 2018, ora 13:07
Sursa:Ziare.com
Autor:Ionel Stoica
Articol citit de 7009 ori

Citeste si:

Un inalt functionar al statului a dezvaluit la DNA cum se dau HG-uri cu dedicatie pentru baronii PSD

Un inalt functionar al statului a dezvaluit la DNA cum se dau HG-uri cu dedicatie pentru baronii PSD

Colonelul Cucos si implicatiile internationale ale plangerii de inalta tradare depusa la DIICOT

Colonelul Cucos si implicatiile internationale ale plangerii de inalta tradare depusa la DIICOT

FC Barcelona cauta un inlocuitor pentru Suarez: Favoritul joaca in Premier League
FC Barcelona cauta un inlocuitor pentru Suarez: Favoritul joaca in Premier League
Marele pariu al familiei Dragnea! Ce patroneaza fiul sefului PSD
DigiSport.ro: Marele pariu al familiei Dragnea! Ce patroneaza fiul sefului PSD

Nu uita ca Politia Locala n-are nicio treaba cu Politia Romana
PlayTech.ro: Nu uita ca Politia Locala n-are nicio treaba cu Politia Romana
Dragnea, audiat in dosarul violentelor din 10 august: La iesire s-a aratat deranjat de jurnalisti si protestatari UPDATE

Dragnea, audiat in dosarul violentelor din 10 august: La iesire s-a aratat deranjat de jurnalisti si protestatari UPDATE
Iulian Fota: Jandarmeria a intors spatele Uniunii Europene. Riscam sa avem Centenar Rosu Interviu
Iulian Fota: Jandarmeria a intors spatele Uniunii Europene. Riscam sa avem Centenar Rosu Interviu
Liviu Dragnea, aproape de final. Vor reusi liderii filialelor judetene sa-l inlature?
Liviu Dragnea, aproape de final. Vor reusi liderii filialelor judetene sa-l inlature?
Nicolae Dica risca sa fie demis de la FCSB: Cine i-ar putea lua locul – surse
Nicolae Dica risca sa fie demis de la FCSB: Cine i-ar putea lua locul – surse

A fost publicata motivarea condamnarii lui Dragnea la inchisoare. Procesul angajarilor fictive intra in ultima etapa
A fost publicata motivarea condamnarii lui Dragnea la inchisoare. Procesul angajarilor fictive intra in ultima etapa