Tag Archives: Bulgaria

this day in the yesteryear: Bulgaria Regains Independence from Ottoman Empire (1878)

Bulgaria Regains Independence from Ottoman Empire (1878)

Though the April Uprising of 1876, a Bulgarian revolt against the perceived Ottoman oppression, failed as a revolution, it succeeded in raising international support for the Bulgarian plight. News of atrocities committed by Ottoman troops suppressing the uprising quickly spread to the international community, and Russia soon declared war on the Ottomans. The subsequent Treaty of San Stefano created a large autonomous Bulgaria within the Ottoman Empire, but it was later revised. Why? More… Discuss

today’s holiday: Babin Den (2015)

Babin Den (2015)

In Bulgaria, the old women who helped deliver babies—much like the modern midwife—were called baba, or grandmother. It was widely believed that the baby received some of the baba’s wisdom, and it was customary for the baby’s parents to bring the baba flowers on a particular day each year, called Grandmother’s Day or Day of the Midwives. Eventually the children grew up, but they would continue to visit their baba each year. Most babies in Bulgaria today are born in hospitals, so the children bring flowers to the doctors and nurses who assisted at their birth. More… Discuss

Europe’s Noise Problem

Europe’s Noise Problem

One in four people in Europe are impacted by dangerously loud traffic noise that contributes to insomnia, heart disease, distraction, and general malaise, according to a new study by the European Environmental Agency. Such noise also has a detrimental effect on the environment, as it drowns out the mating songs of birds. Researchers attribute most of the noise to road traffic, although airplanes and railroads factor in as well. They found that cities in Luxembourg, Bulgaria, and Belgium had the largest percentages of people exposed to high road noise. More… Discuss

today’s holiday: Leaders of the Bulgarian National Revival Day, November 1st, 2014

Holy Trinity Church of the Bulgarian national ...

Holy Trinity Church of the Bulgarian national revival in Bansko (Photo credit: Wikipedia)

Leaders of the Bulgarian National Revival Day

The Ottoman Empire suppressed any expression of unity or national pride by the Bulgarian people. That situation underwent a dramatic reversal during the period known as the Bulgarian National Revival. On November 1, Bulgaria celebrates a national holiday to honor and remember those visionaries who did so much to establish a sense of national pride. Parades honoring students and teachers are held throughout the country. In the capital city of Sofia, the parade progresses beneath huge portraits of those leaders who nourished Bulgaria’s cultural rebirth. More… Discuss

from wikipedia: Defeat and dissolution (1908–1922) of the ottoman empire

from wikipedia

Defeat and dissolution (1908–1922)

Main article: Dissolution of the Ottoman Empire

The Treaty of Sèvres (10 August 1920) was one of a series of treaties[1] that the nations that constituted the Central Powers were made to sign subsequent to their defeat that marked the end of World War I
The terms of the treaty brew hostility and nationalistic feeling amongst Turks. The signatories of the treaty, themselves representatives of the Ottoman Empire, were stripped of their citizenship by the Grand National Assembly led by Mustafa Kemal Ataturk,[4] and the treaty ultimately led to the Turkish War of Independence, when a new treaty, the treaty of Lausanne was accepted by Mustafa Kemal Ataturk and Turkish nationalists, and which effectively brought into being the modern day republic of Turkey.


Declaration of the Second Constitutional Era by the leaders of the Ottoman millets in 1908. The chaos involved in the revolution paved the way for the loss of Bulgaria (5 October 1908) and Bosnia (6 October 1908) immediately afterwards.

The Second Constitutional Era began after the Young Turk Revolution (3 July 1908) with the sultan’s announcement of the restoration of the 1876 constitution and the reconvening of the Ottoman parliament. Although it began a series of massive political and military reform over the next six years, it marked the beginning of the dissolution of the Ottoman Empire. This era is dominated by the politics of the Committee of Union and Progress, and the movement that would become known as the Young Turks.

Profiting from the civil strife, Austria-Hungary officially annexed Bosnia and Herzegovina in 1908, but it pulled its troops out of the Sanjak of Novi Pazar, another contested region between the Austrians and Ottomans, to avoid a war. During the Italo-Turkish War (1911–12) in which the Ottoman Empire lost Libya, the Balkan League declared war against the Ottoman Empire. The Empire lost the Balkan Wars (1912–13). It lost its Balkan territories except East Thrace and the historic Ottoman capital city of Adrianople during the war. Fearing religious persecution, around 400,000 Muslims fled to present-day Turkey. Due to a cholera epidemic, many did not survive the journey.[97] According to the estimates of Justin McCarthy, during the period from 1821 to 1922 alone, the ethnic cleansing of Ottoman Muslims in the Balkans led to the death of several million individuals and the expulsion of a similar number.[98][99][100] By 1914, the Ottoman Empire had been driven out of nearly all of Europe and North Africa. It still controlled 28 million people, of whom 15.5 million were in modern-day Turkey, 4.5 million in Syria, Lebanon, Palestine, and Jordan, and 2.5 million in Iraq. Another 5.5 million people were under nominal Ottoman rule in the Arabian peninsula.[101]

In November 1914, the Empire entered World War I on the side of the Central Powers, in which it took part in the Middle Eastern theatre. There were several important Ottoman victories in the early years of the war, such as the Battle of Gallipoli and the Siege of Kut, but there were setbacks as well, such as the disastrous Caucasus Campaign against the Russians. The United States never declared war against the Ottoman Empire.[102]


Mehmed VI, the last Sultan of the Ottoman Empire, leaving the country after the abolition of the Ottoman sultanate, 17 November 1922.

In 1915, as the Russian Caucasus Army continued to advance into ancient Armenia,[103] aided by some Ottoman Armenians, the Ottoman government started the deportation and massacre of its ethnic Armenian population, resulting in what became known as the Armenian Genocide.[104] Massacres were also committed against the Greek and Assyrian minorities.[105]

The Arab Revolt which began in 1916 turned the tide against the Ottomans at the Middle Eastern front, where they initially seemed to have the upper hand during the first two years of the war. The Armistice of Mudros, signed on 30 October 1918, ended the hostilities in the Middle Eastern theatre, and was followed with occupation of Constantinople and subsequent partitioning of the Ottoman Empire. Under the terms of the Treaty of Sèvres, the partitioning of the Ottoman Empire was solidified. The last quarter of the 19th and the early part of the 20th century saw some 7–9 million Turkish-Muslim refugees from the lost territories of the Caucasus, Crimea, Balkans, and the Mediterranean islands migrate to Anatolia and Eastern Thrace.[106]

The occupation of Constantinople and İzmir led to the establishment of a Turkish national movement, which won the Turkish War of Independence (1919–22) under the leadership of Mustafa Kemal Pasha (later known as Mustafa Kemal Atatürk). The sultanate was abolished on 1 November 1922, and the last sultan, Mehmed VI (reigned 1918–22), left the country on 17 November 1922. The Grand National Assembly of Turkey declared the Republic of Turkey on 29 October 1923. The caliphate was abolished on 3 March 1924.[107]

Christianity and Judaism

In the Ottoman Empire, in accordance with the Muslim dhimmi system, Christians were guaranteed limited freedoms (such as the right to worship), but were treated as second-class citizens. They were forbidden to carry weapons or ride on horseback, their houses could not overlook those of Muslims, and their religious practices would have to defer to those of Muslims, in addition to various other legal limitations.[154] Many Christians and a few Jews voluntarily converted to secure full status in the society.[155]

In the system commonly known as devşirme, a certain number of Christian boys, mainly from the Balkans and Anatolia, were periodically conscripted before they reached adolescence and were brought up as Muslims.[156]

Slavery was a part of Ottoman society.[160] Female slaves were still sold in the Empire as late as 1908.[161] During the 19th century the Empire came under pressure from Western European countries to outlaw the practice. Policies developed by various Sultans throughout the 19th century attempted to curtail the slave trade but, since slavery did have centuries of religious backing and sanction, they never directly abolished the institution outright.[citation needed]

Mustafa Kemal Ataturk Memorial in Yehud, Israel

Mustafa Kemal Ataturk Memorial in Yehud, Israel (Photo credit: Wikipedia)


this day in the yesteryear: Bulgaria Gains Independence (1908)

Bulgaria Gains Independence (1908)

Bulgaria was absorbed into the Ottoman Empire in 1396, but Turkish rule was often oppressive, and rebellions were frequent. In 1908, taking advantage of the Young Turk revolution in Constantinople and the annexation of Bosnia and Herzegovina by Austria, Prince Ferdinand proclaimed Bulgaria independent with himself as czar. Bulgaria then became involved in a series of conflicts—two Balkan Wars and World War I—that led to Ferdinand’s abdication. Why was Bulgaria regarded as the Balkan Prussia? More…

this day in the yesteryear: “Umbrella Assassin” Strikes (1978)

A diagram of a possible umbrella gun

A diagram of a possible umbrella gun (Photo credit: Wikipedia)

“Umbrella Assassin” Strikes (1978)

Georgi Markov began his career as a writer in his native Bulgaria. After defecting to the West in 1969, he continued his criticisms of the Bulgarian regime. On September 7, 1978, Markov was waiting at a London bus stop when he felt a sting on his leg and turned to see a man pick up an umbrella. Markov’s death days later was attributed to the tiny, ricin-laced pellet that had been fired into his leg—likely from the umbrella. The “Umbrella Assassin” was never caught. Who is the prime suspect? More… Discuss

make music part of your life series: Gabriel Faure, Pelleas and Melisande Suite, Op. 80


Gabriel Faure, Pelleas and Melisande Suite, Op. 80

GABRIEL FAURE: Pelleas and Melisande Suite, Op. 80:

1. Prelude – 00.10
2. Entr’acte: La Fileuse – 06.20
3. Sicilienne de Pelleas et Melisande – 09.20
4. La mort de Melisande – 13.10

Sinfonietta Sofia Orchestra,  conductor Christo Pavlov
New Concert Hall, 01 Oct 2011

Sofia, Bulgaria

From Wikipedia, the free encyclopedia

Fauré at about the time of his Pelléas et Mélisande music

Pelléas et Mélisande, Op. 80 is a suite derived from incidental music by Gabriel Fauré for Maurice Maeterlinck‘s play of the same name. He was the first of four leading composers to write music inspired by Maeterlinck’s drama. Debussy, Schoenberg and Sibelius followed in the first decade of the 20th century.

Fauré’s music was written for the London production of Maeterlinck’s play in 1898. To meet the tight deadline of the production, Fauré reused some earlier music from incomplete works and enlisted the help of his pupil Charles Koechlin, who orchestrated the music. Fauré later constructed a four-movement suite from the original theatre music, orchestrating the concert version himself.



The score was commissioned in 1898 by Mrs Patrick Campbell for the play’s first production in English, in which she starred with Johnston Forbes-Robertson and John Martin-Harvey.[n 1] Mrs Campbell had invited Debussy to compose the music, but he was busy working on his operatic version of Maeterlinck’s play, and declined the invitation.[2] Debussy in his letter said: “j’aimerai toujours mieux une chose où, en quelque sorte, l’action sera sacrifiée à l’expression longuement poursuivie des sentiments de l’âme. Il me semble que là, la musique peut se faire plus humaine, plus vécue, que l’on peut creuser et raffiner les moyens d’expression” (“I will always prefer a thing in which, in a way, the action is sacrificed for the expression sought after by the soul. It seems to me that in that case, the music is more human, more lived, that we can refine our means of expression”).[3]



Fauré was in London in March and April 1898, and was introduced to Mrs Campbell by the musical benefactor Frank Schuster.[4] Fauré accepted her invitation to compose the music for the production, despite the tight deadline – the play was to open in June of that year. He wrote to his wife, “I will have to grind away hard for Mélisande when I get back. I hardly have a month and a half to write all that music. True, some of it is already in my thick head!”[5] It was Mrs Campbell who commissioned Fauré to write the incidental music to the play. She “felt sure M. Gabriel Fauré was the composer needed.”[6]


As he often did, Fauré reused music written for incomplete or unsuccessful works.[7] A sicilienne from his unfinished 1893 score for Le Bourgeois gentilhomme was the most substantial piece retrieved for Pelléas et Mélisande.[8] Pressed for time, and never greatly interested in orchestrating, Fauré enlisted the help of his pupil Charles Koechlin, who accompanied him to London.[5] The complete incidental music comprised 19 pieces (2 are missing) of varying length and importance.[9]


Fauré conducted the orchestra for the premiere, at the Prince of Wales’s Theatre on 21 June 1898.[10] Mrs Campbell was enchanted by his music, in which, she wrote, “he had grasped with most tender inspiration the poetic purity that pervades and envelops M. Maeterlinck’s lovely play”.[11] She asked him to compose further theatre music for her in the first decade of the 20th century, but to his regret his workload as director of the Paris Conservatoire made it impossible.[12] Over the next 14 years, she revived the play, always using Fauré’s score. In 1904, the music was used for a production of the original French version of the play, starring Sarah Bernhardt.[9] Fauré’s incidental music was used again in Georgette Leblanc‘s production of the play in the cloisters and gardens of Saint-Wandrille abbey in August 1910, conducted by Albert Wolff.[13]


There are two different versions of the original theatre score for Pelléas et Mélisande in existence. The first is Koechlin’s autograph of the orchestral score, dating from May and June 1898, and incorporating several rough sketches by Fauré in short score.[9] The second is the conducting score used by Fauré in London; this is also a manuscript in Koechlin’s handwriting.[9]


Fauré later reused the music for Mélisande’s song in his song cycle La chanson d’Ève, adapting it to fit words by the Symbolist poet Charles van Lerberghe.[14] The Sicilienne became very popular as an independent piece, with arrangements for flute and piano (by Henri Büsser among others), for cello and piano, as well as other instruments. Extracts from Pelléas et Mélisande were used by George Balanchine as the score for the Emeralds section of his 1967 ballet Jewels.


After Fauré, three other leading composers completed works inspired by Maeterlinck’s drama: Debussy‘s opera (1902), Schoenberg‘s early tone poem (1903) and Sibelius‘s incidental music (1905).[15]


Vinegrower’s Day

This pre-harvest vineyard festival in Bulgaria involves pruning the vines and sprinkling them with wine. Ritual songs and dances are performed in hopes of a plentiful grape harvest. In some areas, a “Vine King” is crowned with a wreath of twigs from the vineyards. Everyone treats him with great respect, for it is believed that fertility depends on the King’s happiness. Visits to well-known Bulgarian vineyards are organized, the vines are pruned, and guests are given an opportunity to sample the local wine and foods. More…Discuss

Enhanced by Zemanta

ROMANIA – Travel and Tourism Information

Romania's Castles and Fortresses - The Fortress of Rasnov (near Brasov, Romania)ROMANIA – Travel and Tourism Information.


Enhanced by Zemanta

Schumann, Overture, Scherzo and Finale, Op.52

Overture, Scherzo and Finale, Op.52

1. Overture – 00.05
2. Scherzo – 07.13
3. Finale – 11.30

Sinfonietta Sofia Orchestra conducted by Christo Pavlov

New Concert Hall, 01 Oct 2011
Sofia, Bulgaria


Places and People: Balcic

De la  Wikipedia, enciclopedia liberă 

—  Oraș  —
Castelul Reginei Maria

Castelul Reginei Maria

Stema Balcic
Balcic se află în Bulgaria


Poziția geografică

Coordonate: Coordonate43°25′N 28°10′E43°25′N 28°10′E

Țară Bulgaria Bulgaria
Regiune Dobrici
Obștină Balcic

Altitudine 199 m.d.m.

 – Total 13,095 locuitori

Cod poștal 9600

Balcic (în bulgară Балчик) este un oraș la țărmul Mării Negre, în nord-estul Bulgarieiregiunea Dobrici, la o distanță de 42 km de Varna. În prezent este una dintre atracțiile turistice ale Bulgariei la Marea Neagră. În perioada 1913 – 1940 a aparținut de Regatul României împreună cu restul Dobrogei de Sud, în urma celui de al doilea război balcanic (iunie – august 1913). În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria.

Aici se află Castelul din Balcic, reședința de vară preferată a Reginei Maria, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică unicat în Europa centrală și de est, în special datorită colecției de cactuși.

Datorită versanților de calcar din perimetrul său, localitatea a fost supranumită Orașul Alb. Întreaga zonă a fost numită Coasta de Argint din aceleași motive.


Locul era populat de ionieni în secolul V î.Hr.. La acea vreme, așezarea era numită Kmuni sau Krunoi (în grecește însemnă “izvoare”), datorită abundenței izvoarelor carstice din zonă.
Mai târziu a fost redenumit Dionysopolis după numele zeului Dionysos, al vinului și sărbătorilor. După una din cele mai răspândite legende, orașul a primit acest nume după ce o statuie a lui Dionysos a fost adusă la țărm de valurile mării. Imaginea zeului apare și pe monedele bătute aici. Întemeiat în secolul VI î.Hr. de coloniști veniți din mai multe orașe grecești, Dionysopolis era un centru important pe țărmul vestic al Mării Negre până la începutul erei noastre, făcând parte din lanțul de colonii grecești care începea la nord cu Olbia (la gurile Bugului) și mergea spre sud până la Apollonia (astăzi SozopolBulgaria).


În secolul I î.Hr., coloniile au fost pentru prima oară ocupate de trupeleImperiului Roman, dar la scurt timp populația zonei, formată din greci, sciți și geți s-a răsculat. O mărturie importantă a epocii este celebra “inscripție de la Dionysopolis” din anul 48 î.Hr., de fapt un decret de cinstire a luiAkornion, binefăcător al cetății care se remarcase ca ambasador la regeleDacieiBurebista, apoi ca sol al acestuia la Pompeius, adversarul luiCaesar. În perioada luptelor pentru putere de la Roma, orașul a fost ocupat de Burebista și integrat marelui său regat, ce includea întregul țărm vestic al Mării Negre.

Campania generalului Crassus din 29-28 î.Hr. aduce Dobrogea în sfera de influență a Romei, iar coloniile grecești sub directa stăpânire a guvernatorului provinciei Macedonia. Primii ani ai erei noastre sunt martorii exilului poetului Ovidiu la Tomis, care, după o legendă, trecând pe mare în dreptul Dionysopolis-ului, ar fi exclamat văzând peisajul: “O! Oraș de pietre albe, te salut pentru frumusețea ta nemaivăzută !”. În anul 15 d.Hr, provincia Moesia a fost creat, dar Dobrogea a rămas (până în anul 46) parte a Regatului Odrișilor, client Romei, în timp ce coloniile grecești au format “Praefectura orae maritimae” – anexată Moesiei Inferior în anul 86, de către Domițian.

Istoria orașului Dionysopolis o va împărtăși în continuare pe aceea a Dobrogei, integrată Imperiului Roman, reperele importante fiind apariția și răspândirea creștinismului sau năvălirile barbare, accentuate prin “Criza imperială” din secolul III. La capătul acestei crize, împăratul Dioclețiancreează provincia Scythia Minor (actuala Dobrogea), care din anul 395 va aparține Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin).

Deși a fost reparat de împărații LiciniusIulian Apostatul și Valens, orașul va suferi distrugeri mari în timpul migrațiilor din secolele V-VI (este menționată și o mare inundație provocată de un tsunami în secolul al VI-lea) și va decădea treptat. Au trecut succesiv prin zonă goții, ostrogoții, antii, slavii, bulgarii, gepizii, cutrigurii, avarii. Dintre toți, slavii au avut cea mai mare influență, stabilindu-se în număr mai mare la sud de Dunăre, mai ales la începutul secolului al VII-lea, secol în care provincia va fi reorganizată de împăratul Constantin al IV-lea în “Thema Scythia”.


Curând după această însă, hanatul bulgar al lui Asparuh, ajuns la nord de Dunare în urma luptelor cu khazarii, câștigă în anul680 războiul cu Imperiul Bizantin și cucerește Dobrogea și Moesia. Un an mai târziu hanatul este recunoscut ca stat independent (Primul Țarat Bulgar), dar bizantinii și-au păstrat controlul încă 3 secole asupra țărmului Mării Negre, cu intermitențe și asupra zonei vechii cetăți Dionysopolis. Aceasta, dacă nu dispăruse, oricum nu mai avea caracter urban, decăzând și datorită dezvoltării cetății vecine Varna. Reconstrucția ei s-a făcut cu aportul din ce în ce mai mare al proto-bulgarilor, sus pe podișul ce domina vechea așezare (loc unde se mai păstrează vestigii ale așezării medievale din secolele IX-XIV). În anul 895, prin Dobrogea au trecut și triburile maghiare, venind din Bugeac, iar în secolul următor sunt menționați primii stăpânitori feudali locali, probabil de origine slavă (“Jupan Dimitri” în sudul Dobrogei).

Cu sprijinul împăratului bizantin Nichiphor al II-lea Phokas, cneazul Sviatoslav I al Kievului atacă Țaratul Bulgar și ocupă Dobrogea în anul 968, mutând capitala Rusiei Kievene pentru 3 ani la gurile Dunării. În 971 însă, împăratul Ioan I Tzimiskes îl invinge pe Sviatoslav și îl alungă din Tracia și Dobrogea, restabilind în zonă autoritatea bizantină. Odată cu apogeul Primului Țarat Bulgar, sudul Dobrogei va fi anexat acestuia de către țarul Samuil, care în prima fază l-a învins pe împăratul Vasile al II-lea Bulgaroctonul; acesta revine în anul 1000 și distruge complet până în 1018Țaratul Bulgar, organizând în Dobrogea “Strategia Dorostolon” și apoi “Thema Paristrion / Paradunavon”.


Stăpânit de bizantini întreg secolul al XI-lea, țărmul sudic al Dobrogei va fi cunoscut și el, ca întreaga regiune, invaziile pecenegilor, uzilor și cumanilor; în aceeași perioadă sunt menționați în zonă și lideri locali, precum Tatrys/Tatos, Sestlav și Satza(probabil pecenegi) sau Pudilă (vlah). Începând cu secolul XII, dominația cumanilor s-a accentuat, iar după înfrângerea acestora din anii 11221123 de către împăratul Ioan al II-lea Comnenul, asimilarea lor de către băștinașii vlahi va duce la apariția elementului etnic românesc la Dunărea de Jos, coabitant cu cel slavo-bulgar. Aceste două principale populații autohtone, împreună cu resturile cumanilor, au participat în 11851186 la răscoala Asăneștilor.

Dobrogea va rămâne în granițele imperiale până la începutul secolului al XIII-lea, când, în contextul înlocuirii Imperiului Bizantin cu cel Latin de Răsărit, va intra sub autoritatea Imperiului Vlaho-Bulgar al Asăneștilor (Al Doilea Țarat Bulgar).

În 1241 coloana sudică a marii armate mongole, sub conducerea lui Kadan, a invadat și Dobrogea, în drumul său spre vest. Autoritatea Asăneștilor a fost slăbită, și drept consecință, Hoarda de Aur și-a extins stăpânirea și asupra Dobrogei; de atunci a început colonizarea zonei cu turci selgiucizi și tătari islamizați (parte din urmașii acestora, trăind printre creștini, au devenit găgăuzii de mai tarziu). Tot în această perioadă, datorită vremurilor nesigure, orașul s-a mutat din nou spre mare, în locuri mai greu accesibile – înălțimile apărate natural (în special dealul mare, numit Djinna Bair, unde s-au descoperit vestigii ale construcțiilor din secolele XIII – XIV).


După 1300, zona a trecut din nou în stăpânirea celui de-al Doilea Țarat Bulgar, sub conducerea țarului Teodor Svetoslav, pentru ca 25 de ani mai târziu să facă parte din principatul independent numit “Țara Cărvunei“. De la numele primului conducător al acestui mic stat feudal, Balik (Balica), se consideră că provine denumirea de Balcic, menționată oficial abia în documente din secolul al XVI-lea. În primii ani ai întemeierii noului stat, este menționat și un mitropolit, Methodius, sub autoritatea căruia se afla nucleul noului stat, și anume zona Varna – Balcic – Carbona/Karvuna.

Secolul al XIV-lea este deci o perioadă de înflorire și pentru Balcic, dar aceasta nu durează mult. În 1388 au loc primele atacuri ale turcilor, sub comanda lui Yakci-bey, trimis de vizirul Çandarli Ali-Pașa în fruntea a 5000 de călăreți, pentru a ocupa cetățile Țării Cărvunei. Turcii au numit noua țară ocupată după ultimul ei mare despot, Dobrotici, așa cum aveau obiceiul: Dobrugi-ili(Țara lui Dobrugi). În același an sau la începutul lui 1389Mircea cel Bătrân, domnul Valahiei, învinge trupele otomane și preia puterea pentru prima oară în Dobrogea. Au urmat ani grei pentru orașele de la țărmul mării, în care Mircea se va lupta cu turcii pentru a-și menține autoritatea în zonă, în final reușind acest lucru în anul 1404. Stăpânirea Valahiei asupra zonei Balcicului nu va dura însă decât până în anul 1420, când fiul lui Mircea, Mihail I, nu va putea rezista deselor atacuri, pierzându-și chiar viața în luptele cu turcii.

Astfel, sultanul Mehmet I ocupă întreaga Dobroge în campania din 1420, și Balcicul intră într-o lungă perioadă de stagnare economică, timp în care își va cristaliza funcția de așezare pescărească și se va forma și celebra sa atmosferă provincială de tip oriental.

Aflat între cetățile Varna și Kavarna (vechea Karvuna), Balcic se va dezvolta în cele aproape 5 secole de stăpânire otomană mai mult ca centru de comerț cerealier în tranzit, datorită poziției strategice și micului său port. A ajuns astfel să depășească vechea capitală a Țării Cărvunei, fiind chiar centru al unui district, însă în zorii epocii moderne avea încă un aspect rural.

Liberalizarea comerțului cu grâne după pacea de la Adrianopol (1827) i-a dat un impuls deosebit în dezvoltare, portul fiind favorizat de poziția adăpostită față de vânturile de nord și est. Comercianți din toată lumea creștină ocupată de otomani au început să se așeze în micul port (greci, armeni, evrei) și să întemeieze chiar primele manufacturi. Mai ales după Războiul Crimeei (18531856), orașul și-a accelerat dezvoltarea și a devenit un mare centru comercial cerealier, în special pentru porumb. De asemenea, au apărut fabrici de vin, de piele, de prelucrare a hameiului sau a tutunului, cele două mori sistematice.

Tot în prima jumatate a secolului al XIX-lea, Balcicul este și el martor al mișcării de redeșteptare națională a bulgarilor, în frunte cu patriotul Koicho Raichov, care a contribuit la înființarea primei școli bulgărești, pe lângă biserica Sf. Nicolae construită în 1841. Deși distruse de turci ca represalii în timpul anului revoluționar 1848, biserica și școala au fost apoi reclădite în deceniile următoare, contribuind la consolidarea și lărgirea comunității de bulgari în oraș. Acesta avea în 1872 peste 7000 de locuitori: turci, bulgari, tătari, greci, evrei, găgăuzi.

După Războiul Ruso-Turc din 1878, Balcicul (eliberat la 19 ianuarie 1878 de trupele generalului-locotenent Zimmerman) intră în componența Principatului Autonom Bulgaria, aflat de jure sub suzeranitate otomană, și care în 1906 își câștigă independența.

În a doua jumătate a secolului XIX se construiesc multe dintre clădirile impozante ale centrului comercial, care se mai pot observa și astăzi în orașul vechi. Ele s-au adăugat celor existente care purtau amprenta stilului tradițional oriental; clădirile noi (inclusiv cele două biserici) au fost construite însă sub influența stilului eclectic și neoclasic al epocii – erau vremuri de renaștere națională și religioasă a bulgarilor, deși marea majoritate a locuitorilor Balcicului o formau în 1878 turco-tătării (o gravură din 1860 arăta orașul dominat de 5 minarete de geamii).

La începutul secolului al XX-lea, Balcicul era deja un orășel comercial cosmopolit, loc de târg cu străzi înguste, dar pline de căruțele negustorilor de grâne, geamii și biserici, clădiri înalte de piatră și magazii spațioase în port (în 1909 exista lângă port și o fabrică de cărămidă). De asemenea, orașul începuse să se extindă tot mai sus pe terase, iar către vest, la gura de vărsare a pârâului Ac-bunar, în locul numit “Trapezata”, unde mai târziu avea să se înalțe castelul Reginei Maria, existau deja câteva mori de apă.

Revirimentul bulgarilor și al altor creștini (greci, armeni) a făcut ca deja din acea perioadă populația de credință musulmană să înceapă a scădea numeric – mai ales odată cu independența deplină a Bulgariei în 1906. Totuși, față de alte orașe din zonă, Balcicul păstra încă la data ocupării lui de către România un puternic aspect oriental.

Din 1913, odată cu intrarea între granițele Regatului României în urma celui de-al Doilea Război Balcanic, Balcicul va deveni din ce în ce mai cunoscut și frecventat, lansându-se ca destinație turistică pentru lumea artistică și politică românească.


Chopin Trio Op.8 Tchekoratova/Penchev/Tanev at Bulgaria Hall

Fryderyk Chopin Trio Op.8 in G minor
Tchekoratova/Penchev/Tanev at Bulgaria Hall 
1:Allegro con fuoco 2:Scherzo 3:Adagio 4:Finale

From the Concert “Romance for 3″
Sofia Philharmonic & Quarto Quartet present:
30 April 2013 at Bulgaria Concert Hall
Ivan Penchev – violin, Lora Tchekoratova – piano & Christo Tanev – cello 
Chopin – Piano Trio in G minor, Op.8 & TchaikovskyPiano Trio in A minor (“In Memory of a Great Artist”), Op.50
A project of Quarto Quartet (https://www.facebook.com/pages/Quarto… )


Robert SCHUMANN Overture, Scherzo and Finale, Op.52 – Sinfonietta Sofia Orchestra conducted by Christo Pavlov

Overture, Scherzo and Finale, Op.52

1. Overture – 00.05
2. Scherzo – 07.13
3. Finale – 11.30

Sinfonietta Sofia Orchestra conducted by Christo Pavlov

New Concert Hall, 01 Oct 2011
Sofia, Bulgaria


Schumann, Overture, Scherzo and Finale, Op.52

Overture, Scherzo and Finale, Op.52
1. Overture – 00.05
2. Scherzo – 07.13
3. Finale – 11.30

Sinfonietta Sofia Orchestra conducted by Christo Pavlov
New Concert Hall, 01 Oct 2011
Sofia, Bulgaria

This day in History: The Night Attack (1462)

AtaculdeNoapte_ The Night Attack_Teodor Aman

AtaculdeNoapte_ The Night Attack_Teodor Aman

The Night Attack (1462)

The Night Attack was a battle fought between the forces of Wallachian Prince Vlad III, known as Vlad the Impaler, and the forces of Mehmed II, sultan of the Ottoman Empire. After Vlad raided Bulgaria and killed more than 20,000 Turks and Bulgarians, Mehmed marched on Wallachia, and the two powers fought a series of skirmishes. In the Night Attack, Vlad attacked the Turkish camp in an attempt to assassinate Mehmed. The attempt failed, but Mehmed retreated anyway. Why? More… Discuss