Tag Archives: Winston Churchill

image of the day: D-Day Invasion

D-Day Invasion

On June 6, 1944, Allied forces under the overall command of General Dwight D. Eisenhower–shown here paying an eleventh-hour visit to the men of the U.S. 101st Airborne Division–landed on five beachheads in Normandy, France. In addition, U.S. and British airborne forces landed behind the German lines and U.S. Army Rangers scaled the cliffs at Pointe de Hoc. By the end of the day, the Allies had established a tenuous beachhead that would lead to an offensive that pinned Adolf Hitler’s Third Reich between two pincers–the Western Allies and the already advancing Soviets–accelerating the end of World War II.

Photo: National Archives

this day in the yesteryear: Battle of the Bulge Begins (1944)

Battle of the Bulge Begins (1944)

This major German counter-offensive on the Western Front during World War II was the largest and bloodiest battle fought by the US Army during the war. Taking advantage of foggy weather, German forces attacked the thinly held American front in the Belgian Ardennes sector, catching the Allied forces unprepared. The Germans penetrated deep into the Allied lines. However, an American force held out at Bastogne, and the arrival of reinforcements turned the tide. How did the battle get its name? More… Discuss

today’s birthday: Sir Winston Churchill (1874)

Sir Winston Churchill (1874)

Churchill was prime minister of the UK during World War II and led the country through both its darkest and finest hours. He was a writer, artist, legislator, soldier, and one of the most influential leaders in modern history. After being appointed prime minister in 1940, he forged a strong alliance with the US and an uneasy one with the USSR. These alliances were two key factors in the defeat of the Axis Powers. A prolific painter, Churchill exhibited his art under what pseudonym? More… Discuss

this day in the yesteryear: First Serving Female British MP Elected (1919)

First Serving Female British MP Elected (1919)

American-born Nancy Witcher Astor, or Viscountess Astor, was the second woman elected to the British Parliament‘s House of Commons and the first to actually serve. She concentrated on women’s issues, temperance, and child welfare and was reelected many times, serving until 1945. Astor attracted a great deal of attention, much of it for her caustic and witty comments. She reportedly once said to Winston Churchill, “If you were my husband, I’d poison your tea!” What was his alleged response? More… Discuss

One’s new book. Described by the Prince of Wales as “a bloody great idea for Christmas”: http://t.co/wcfm06t2u4#BuyTheSoddingBook — Elizabeth Windsor (@Queen_UK) November 1, 2014

Excerpts:  “Sixty years on the throne. Only the second monarch to celebrate a Diamond Jubilee. Its been a challenge, one doesn’t mind telling you. But despite it all, ones still here. Still keeping the ship afloat, still in charge, still iconic, still keeping the gin industry in business, still ruling the world. Still reigning. God Save One. On Politics & State Occasions: Winston Churchill used to write the best speeches, of course. In those days, before TV cameras in the house, one could have a bit of fun and read them out in assorted accents. Ones Gandhi impression had the Lords in tears of laughter once. Those were the days. On the Royal Birth: Traditionally, of course, royal births were witnessed by the Home Secretary and Archbishop of Canterbury, but we’ve decided that they needn’t bother this time, although William promised to text them a photo from his iPhone, just to put their minds at rest, on the strict understanding that they didn’t upload it to Facebook. The last thing we need is a French magazine publishing them. On America: One thinks of them as a mother thinks of a teenage boy: with a mixture of pride and exasperation. Although there is no denying that the American division of the British Armed forces has been awfully useful over time, even if they do have a habit of turning up late for wars and then taking the credit.”

Consuelo Vanderbilt

Consuelo Vanderbilt

Consuelo Vanderbilt, a member of the prominent and wealthy Vanderbilt family, was seen as the ultimate marital prize of the Victorian age. Though she was in love with another man, Consuelo was pressured by her overbearing mother to marry Charles Spencer-Churchill, Duke of Marlborough. The couple subsequently divorced, and Consuelo went on to marry Jacques Balsan, a record-breaking balloon and hydroplane pilot. How much money did the Duke of Marlborough collect upon marrying Consuelo? More… Discuss

this day in the yesteryear: Churchill Proposes Creation of Council of Europe (1946)

Churchill Proposes Creation of Council of Europe (1946)

After World War II, a strong revulsion to national rivalries developed in Europe. Speaking at the University of Zurich on September 19, 1946, Winston Churchill urged European states to establish a “United States of Europe,” and his speech helped spur the creation of the Council of Europe in 1949. The Council works to promote unity between its members, defend human rights, and increase social and economic progress. Today, it has 47 member nations. Which European states have not joined? More… Discuss

quote: There is no sadder sight than a young pessimist, except an old optimist. Mark Twain

There is no sadder sight than a young pessimist, except an old optimist.

Mark Twain (1835-1910) Discuss

Vladimir Horowitz 1950 / Chopin Piano Sonata No. 2 in B-flat minor, Op. 35 “Funeral March”: unique musical moments

From:  ss sabu  ss sabu

Vladimir Horowitz 1950 / Chopin Piano Sonata No. 2 in B-flat minor, Op. 35 “Funeral March”

Vladimir Horowitz 1950
Piano Sonata No. 2 in B-flat minor, Op. 35 “Funeral March”

From Wikipedia, the free encyclopedia

Chopin, 1835

Frédéric Chopin‘s Piano Sonata No. 2 in B-flat minor, Op. 35, popularly known as The Funeral March, was completed in 1839 at Nohant, near Châteauroux in France. However, the third movement, whence comes the sonata’s common nickname, had been composed as early as 1837.

The sonata comprises four movements:

  1. Grave – Doppio movimento

  2. Scherzo

  3. Marche funèbre: Lento

  4. Finale: Presto

Funeral march

As noted above, the third movement is structured as a funeral march played with a Lento interlude. While the term “funeral march” is perhaps a fitting description of the 3rd movement, complete with the Lento Interlude in D-flat major, the expression “Chopin’s Funeral March” is used commonly to describe only the funeral march proper (in B-flat minor).

It was transcribed for full orchestra in 1933 by the English composer Sir Edward Elgar (in D minor), and its first performance was at his own memorial concert the next year. It was also transcribed for large orchestra by the conductor Leopold Stokowski; this version was recorded for the first time by Matthias Bamert.

The emotive “funeral march” has become well known in popular culture. It was used at the state funerals of John F. Kennedy, Sir Winston Churchill and Margaret Thatcher and those of Soviet leaders, including Leonid Brezhnev. It was also played in the funeral of the Spanish poet Miguel Hernández and at thegraveside during Chopin’s own burial at Père Lachaise Cemetery in Paris.


QUOTATION: Andrew Lang

A book is a friend whose face is constantly changing. If you read it when you are recovering from an illness, and return to it years after, it is changed surely, with the change in yourself.

Andrew Lang (1844-1912) Discuss

Enhanced by Zemanta

QUOTATION: Jane Austen

One half of the world cannot understand the pleasures of the other.

Jane Austen (1775-1817) Discuss


Enhanced by Zemanta

Places and People: Balcic

De la  Wikipedia, enciclopedia liberă 

—  Oraș  —
Castelul Reginei Maria

Castelul Reginei Maria

Stema Balcic
Balcic se află în Bulgaria


Poziția geografică

Coordonate: Coordonate43°25′N 28°10′E43°25′N 28°10′E

Țară Bulgaria Bulgaria
Regiune Dobrici
Obștină Balcic

Altitudine 199 m.d.m.

 – Total 13,095 locuitori

Cod poștal 9600

Balcic (în bulgară Балчик) este un oraș la țărmul Mării Negre, în nord-estul Bulgarieiregiunea Dobrici, la o distanță de 42 km de Varna. În prezent este una dintre atracțiile turistice ale Bulgariei la Marea Neagră. În perioada 1913 – 1940 a aparținut de Regatul României împreună cu restul Dobrogei de Sud, în urma celui de al doilea război balcanic (iunie – august 1913). În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria.

Aici se află Castelul din Balcic, reședința de vară preferată a Reginei Maria, înconjurat de o la fel de celebră grădină botanică unicat în Europa centrală și de est, în special datorită colecției de cactuși.

Datorită versanților de calcar din perimetrul său, localitatea a fost supranumită Orașul Alb. Întreaga zonă a fost numită Coasta de Argint din aceleași motive.


Locul era populat de ionieni în secolul V î.Hr.. La acea vreme, așezarea era numită Kmuni sau Krunoi (în grecește însemnă “izvoare”), datorită abundenței izvoarelor carstice din zonă.
Mai târziu a fost redenumit Dionysopolis după numele zeului Dionysos, al vinului și sărbătorilor. După una din cele mai răspândite legende, orașul a primit acest nume după ce o statuie a lui Dionysos a fost adusă la țărm de valurile mării. Imaginea zeului apare și pe monedele bătute aici. Întemeiat în secolul VI î.Hr. de coloniști veniți din mai multe orașe grecești, Dionysopolis era un centru important pe țărmul vestic al Mării Negre până la începutul erei noastre, făcând parte din lanțul de colonii grecești care începea la nord cu Olbia (la gurile Bugului) și mergea spre sud până la Apollonia (astăzi SozopolBulgaria).


În secolul I î.Hr., coloniile au fost pentru prima oară ocupate de trupeleImperiului Roman, dar la scurt timp populația zonei, formată din greci, sciți și geți s-a răsculat. O mărturie importantă a epocii este celebra “inscripție de la Dionysopolis” din anul 48 î.Hr., de fapt un decret de cinstire a luiAkornion, binefăcător al cetății care se remarcase ca ambasador la regeleDacieiBurebista, apoi ca sol al acestuia la Pompeius, adversarul luiCaesar. În perioada luptelor pentru putere de la Roma, orașul a fost ocupat de Burebista și integrat marelui său regat, ce includea întregul țărm vestic al Mării Negre.

Campania generalului Crassus din 29-28 î.Hr. aduce Dobrogea în sfera de influență a Romei, iar coloniile grecești sub directa stăpânire a guvernatorului provinciei Macedonia. Primii ani ai erei noastre sunt martorii exilului poetului Ovidiu la Tomis, care, după o legendă, trecând pe mare în dreptul Dionysopolis-ului, ar fi exclamat văzând peisajul: “O! Oraș de pietre albe, te salut pentru frumusețea ta nemaivăzută !”. În anul 15 d.Hr, provincia Moesia a fost creat, dar Dobrogea a rămas (până în anul 46) parte a Regatului Odrișilor, client Romei, în timp ce coloniile grecești au format “Praefectura orae maritimae” – anexată Moesiei Inferior în anul 86, de către Domițian.

Istoria orașului Dionysopolis o va împărtăși în continuare pe aceea a Dobrogei, integrată Imperiului Roman, reperele importante fiind apariția și răspândirea creștinismului sau năvălirile barbare, accentuate prin “Criza imperială” din secolul III. La capătul acestei crize, împăratul Dioclețiancreează provincia Scythia Minor (actuala Dobrogea), care din anul 395 va aparține Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin).

Deși a fost reparat de împărații LiciniusIulian Apostatul și Valens, orașul va suferi distrugeri mari în timpul migrațiilor din secolele V-VI (este menționată și o mare inundație provocată de un tsunami în secolul al VI-lea) și va decădea treptat. Au trecut succesiv prin zonă goții, ostrogoții, antii, slavii, bulgarii, gepizii, cutrigurii, avarii. Dintre toți, slavii au avut cea mai mare influență, stabilindu-se în număr mai mare la sud de Dunăre, mai ales la începutul secolului al VII-lea, secol în care provincia va fi reorganizată de împăratul Constantin al IV-lea în “Thema Scythia”.


Curând după această însă, hanatul bulgar al lui Asparuh, ajuns la nord de Dunare în urma luptelor cu khazarii, câștigă în anul680 războiul cu Imperiul Bizantin și cucerește Dobrogea și Moesia. Un an mai târziu hanatul este recunoscut ca stat independent (Primul Țarat Bulgar), dar bizantinii și-au păstrat controlul încă 3 secole asupra țărmului Mării Negre, cu intermitențe și asupra zonei vechii cetăți Dionysopolis. Aceasta, dacă nu dispăruse, oricum nu mai avea caracter urban, decăzând și datorită dezvoltării cetății vecine Varna. Reconstrucția ei s-a făcut cu aportul din ce în ce mai mare al proto-bulgarilor, sus pe podișul ce domina vechea așezare (loc unde se mai păstrează vestigii ale așezării medievale din secolele IX-XIV). În anul 895, prin Dobrogea au trecut și triburile maghiare, venind din Bugeac, iar în secolul următor sunt menționați primii stăpânitori feudali locali, probabil de origine slavă (“Jupan Dimitri” în sudul Dobrogei).

Cu sprijinul împăratului bizantin Nichiphor al II-lea Phokas, cneazul Sviatoslav I al Kievului atacă Țaratul Bulgar și ocupă Dobrogea în anul 968, mutând capitala Rusiei Kievene pentru 3 ani la gurile Dunării. În 971 însă, împăratul Ioan I Tzimiskes îl invinge pe Sviatoslav și îl alungă din Tracia și Dobrogea, restabilind în zonă autoritatea bizantină. Odată cu apogeul Primului Țarat Bulgar, sudul Dobrogei va fi anexat acestuia de către țarul Samuil, care în prima fază l-a învins pe împăratul Vasile al II-lea Bulgaroctonul; acesta revine în anul 1000 și distruge complet până în 1018Țaratul Bulgar, organizând în Dobrogea “Strategia Dorostolon” și apoi “Thema Paristrion / Paradunavon”.


Stăpânit de bizantini întreg secolul al XI-lea, țărmul sudic al Dobrogei va fi cunoscut și el, ca întreaga regiune, invaziile pecenegilor, uzilor și cumanilor; în aceeași perioadă sunt menționați în zonă și lideri locali, precum Tatrys/Tatos, Sestlav și Satza(probabil pecenegi) sau Pudilă (vlah). Începând cu secolul XII, dominația cumanilor s-a accentuat, iar după înfrângerea acestora din anii 11221123 de către împăratul Ioan al II-lea Comnenul, asimilarea lor de către băștinașii vlahi va duce la apariția elementului etnic românesc la Dunărea de Jos, coabitant cu cel slavo-bulgar. Aceste două principale populații autohtone, împreună cu resturile cumanilor, au participat în 11851186 la răscoala Asăneștilor.

Dobrogea va rămâne în granițele imperiale până la începutul secolului al XIII-lea, când, în contextul înlocuirii Imperiului Bizantin cu cel Latin de Răsărit, va intra sub autoritatea Imperiului Vlaho-Bulgar al Asăneștilor (Al Doilea Țarat Bulgar).

În 1241 coloana sudică a marii armate mongole, sub conducerea lui Kadan, a invadat și Dobrogea, în drumul său spre vest. Autoritatea Asăneștilor a fost slăbită, și drept consecință, Hoarda de Aur și-a extins stăpânirea și asupra Dobrogei; de atunci a început colonizarea zonei cu turci selgiucizi și tătari islamizați (parte din urmașii acestora, trăind printre creștini, au devenit găgăuzii de mai tarziu). Tot în această perioadă, datorită vremurilor nesigure, orașul s-a mutat din nou spre mare, în locuri mai greu accesibile – înălțimile apărate natural (în special dealul mare, numit Djinna Bair, unde s-au descoperit vestigii ale construcțiilor din secolele XIII – XIV).


După 1300, zona a trecut din nou în stăpânirea celui de-al Doilea Țarat Bulgar, sub conducerea țarului Teodor Svetoslav, pentru ca 25 de ani mai târziu să facă parte din principatul independent numit “Țara Cărvunei“. De la numele primului conducător al acestui mic stat feudal, Balik (Balica), se consideră că provine denumirea de Balcic, menționată oficial abia în documente din secolul al XVI-lea. În primii ani ai întemeierii noului stat, este menționat și un mitropolit, Methodius, sub autoritatea căruia se afla nucleul noului stat, și anume zona Varna – Balcic – Carbona/Karvuna.

Secolul al XIV-lea este deci o perioadă de înflorire și pentru Balcic, dar aceasta nu durează mult. În 1388 au loc primele atacuri ale turcilor, sub comanda lui Yakci-bey, trimis de vizirul Çandarli Ali-Pașa în fruntea a 5000 de călăreți, pentru a ocupa cetățile Țării Cărvunei. Turcii au numit noua țară ocupată după ultimul ei mare despot, Dobrotici, așa cum aveau obiceiul: Dobrugi-ili(Țara lui Dobrugi). În același an sau la începutul lui 1389Mircea cel Bătrân, domnul Valahiei, învinge trupele otomane și preia puterea pentru prima oară în Dobrogea. Au urmat ani grei pentru orașele de la țărmul mării, în care Mircea se va lupta cu turcii pentru a-și menține autoritatea în zonă, în final reușind acest lucru în anul 1404. Stăpânirea Valahiei asupra zonei Balcicului nu va dura însă decât până în anul 1420, când fiul lui Mircea, Mihail I, nu va putea rezista deselor atacuri, pierzându-și chiar viața în luptele cu turcii.

Astfel, sultanul Mehmet I ocupă întreaga Dobroge în campania din 1420, și Balcicul intră într-o lungă perioadă de stagnare economică, timp în care își va cristaliza funcția de așezare pescărească și se va forma și celebra sa atmosferă provincială de tip oriental.

Aflat între cetățile Varna și Kavarna (vechea Karvuna), Balcic se va dezvolta în cele aproape 5 secole de stăpânire otomană mai mult ca centru de comerț cerealier în tranzit, datorită poziției strategice și micului său port. A ajuns astfel să depășească vechea capitală a Țării Cărvunei, fiind chiar centru al unui district, însă în zorii epocii moderne avea încă un aspect rural.

Liberalizarea comerțului cu grâne după pacea de la Adrianopol (1827) i-a dat un impuls deosebit în dezvoltare, portul fiind favorizat de poziția adăpostită față de vânturile de nord și est. Comercianți din toată lumea creștină ocupată de otomani au început să se așeze în micul port (greci, armeni, evrei) și să întemeieze chiar primele manufacturi. Mai ales după Războiul Crimeei (18531856), orașul și-a accelerat dezvoltarea și a devenit un mare centru comercial cerealier, în special pentru porumb. De asemenea, au apărut fabrici de vin, de piele, de prelucrare a hameiului sau a tutunului, cele două mori sistematice.

Tot în prima jumatate a secolului al XIX-lea, Balcicul este și el martor al mișcării de redeșteptare națională a bulgarilor, în frunte cu patriotul Koicho Raichov, care a contribuit la înființarea primei școli bulgărești, pe lângă biserica Sf. Nicolae construită în 1841. Deși distruse de turci ca represalii în timpul anului revoluționar 1848, biserica și școala au fost apoi reclădite în deceniile următoare, contribuind la consolidarea și lărgirea comunității de bulgari în oraș. Acesta avea în 1872 peste 7000 de locuitori: turci, bulgari, tătari, greci, evrei, găgăuzi.

După Războiul Ruso-Turc din 1878, Balcicul (eliberat la 19 ianuarie 1878 de trupele generalului-locotenent Zimmerman) intră în componența Principatului Autonom Bulgaria, aflat de jure sub suzeranitate otomană, și care în 1906 își câștigă independența.

În a doua jumătate a secolului XIX se construiesc multe dintre clădirile impozante ale centrului comercial, care se mai pot observa și astăzi în orașul vechi. Ele s-au adăugat celor existente care purtau amprenta stilului tradițional oriental; clădirile noi (inclusiv cele două biserici) au fost construite însă sub influența stilului eclectic și neoclasic al epocii – erau vremuri de renaștere națională și religioasă a bulgarilor, deși marea majoritate a locuitorilor Balcicului o formau în 1878 turco-tătării (o gravură din 1860 arăta orașul dominat de 5 minarete de geamii).

La începutul secolului al XX-lea, Balcicul era deja un orășel comercial cosmopolit, loc de târg cu străzi înguste, dar pline de căruțele negustorilor de grâne, geamii și biserici, clădiri înalte de piatră și magazii spațioase în port (în 1909 exista lângă port și o fabrică de cărămidă). De asemenea, orașul începuse să se extindă tot mai sus pe terase, iar către vest, la gura de vărsare a pârâului Ac-bunar, în locul numit “Trapezata”, unde mai târziu avea să se înalțe castelul Reginei Maria, existau deja câteva mori de apă.

Revirimentul bulgarilor și al altor creștini (greci, armeni) a făcut ca deja din acea perioadă populația de credință musulmană să înceapă a scădea numeric – mai ales odată cu independența deplină a Bulgariei în 1906. Totuși, față de alte orașe din zonă, Balcicul păstra încă la data ocupării lui de către România un puternic aspect oriental.

Din 1913, odată cu intrarea între granițele Regatului României în urma celui de-al Doilea Război Balcanic, Balcicul va deveni din ce în ce mai cunoscut și frecventat, lansându-se ca destinație turistică pentru lumea artistică și politică românească.


Quotation: On “envy”

Envy is ignorance.

Ralph Waldo Emerson (1803-1882)


You have enemies? Good. That means you’ve stood up for something, sometime in your life.”    

Winston Churchill, Prime Minister of the Unite...

Winston Churchill

Envy consists in seeing things never in themselves, but only in their relations. If you desire glory, you may envy Napoleon, but Napoleon envied Caesar, Caesar envied Alexander, and Alexander, I daresay, envied Hercules, who never existed.

Bertrand Russell 1907

Bertrand Russell 1907 (Photo credit: Wikipedia)


Bertrand Russell

This Day in History: Potsdam Conference Concludes (1945)

Potsdam Conference Concludes (1945)

The Potsdam Conference was an Allied conference held in the Berlin suburb of Potsdam after Germany’s surrender in World War II. Representing the US, USSR, and UK, respectively, Harry Truman, Joseph Stalin, and Winston Churchill met there to discuss European peace settlements and reparations, the administration of Germany, the demarcation of Poland, the occupation of Austria, the USSR’s role in eastern Europe, and the war against Japan. Who replaced Churchill during the conference? More… Discuss