În 11/21 august 1690, are loc Bătălia de la Zărnești-Tohani, în maghiară Zernyesti csata, în germană Schlacht bei Zernescht.
În anul 1688, imperialii au procedat milităreşte, intrând în Valahia Transalpină pentru a-l sili pe Constantin Brâncoveanu, proaspăt principe al Valahiei, să li se supună.
Principele de Baden a pătruns în Oltenia în fruntea a 14 regimente (octombrie 1688), cerând domnului muntean 600.000 de florini pentru cheltuieli de război, 1 500 de cai şi tabără de iarnă pentru 12 regimente şi jumătate. Comanda armatei de ocupaţie a fost mai apoi preluată de generalul Donat Heissler.
Un corp de oaste habsburgic, sub comanda lui Donat Heissler a intrat în Ţara Românească, la începutul anului 1689, şi a înaintat până la Bucureşti, pe care îl va ocupa.
Curtea munteană a încercat, în repetate rânduri, să-i convingă pe imperiali de oportunitatea de a se retrage şi de a reveni la masa negocierilor. Refuzul acestora l-a determinat pe domn, aflat temporar la Ruşi (Prahova), să solicite ajutor otoman şi tătar, în vederea restabilirii sale în scaunul de la Bucureşti.
Apelului său au răspuns Cerchez Ahmed paşa şi Gazi Ghirai, fiul hanului tătar. Posibilitatea unui încleştări de forţe habsburgo-tătaro-otomane l-a îngrijorat pe Donat Heissler, care şi-a retras trupele spre Transilvania.
Pentru a-şi asigura cooperarea domnilor Constantin Brâncoveanu/II. Konstantin/ şi Constantin Cantemir al Moldovei/III.Konstantin moldvai fejedelem, marele vizir Kopruluzade Mustafa Paşa le-a returnat tributul în aceleaşi pungi trimise, încurajându-i „să păstreze în continuare credinţa” faţă de Poartă, cerându-le să se pregătească pentru o expediţie militară.
Pentru Brâncoveanu, prezenţa trupelor imperiale în imediata apropiere a hotarului reprezenta o permanentă ameninţare, ca şi numirea agăi Constantin Bălăceanu – care trecuse cu arme şi bagaje de partea imperialilor – în rangul de comandant general al contingentelor pe care le putea recruta, sub stindard habsburgic.
La 15 aprilie 1690 a murit principele Transilvaniei, I. Apafi Mihály/Mihai Apafi I/Michael I. Apafi. Drept urmare, sultanul l-a numit pe noul principe în persoana lui Thököly Imre/Emeric Thököly/Emmerich Graf Thököly, denumit și regele curuților/a kuruc király.
Acesta a primit ca ajutor oastea lui Cerkes Ahmed Paşa şi pe fiul hanului, în fruntea a 15.000-20.000 de ostaşi.
Oştile imperiale din Transilvania erau estimate la 2.000 de călăreţi, la care se adăugau 7.000 de transilvăneni conduşi de Mihály Teleki/Mihail Teleki/Michael Teleki.
La expediţia din Transilvania, Constantin Brâncoveanu se afla în fruntea a 2.000 de ostaşi munteni, reprezentând avangarda oştirii Porţii.
Thököly și aliatul său Brâncoveanu, au conceput un plan ingenios, care cuprindea două elemente principale: dezinformarea duşmanului, care a fost „ajutat” să afle, prin “oameni de încredere”, că atacul avea drept ţintă mai toate trecătorile Carpatilor Meridionali; şi trecerea munţilor pe plaiuri cunoscute numai de localnici şi atacarea prin surprindere a imperialilor.
Zvonurile înşelătoare lansate de oamenii lui Thököly, au determinat pe generalul Heissler să-şi împrăştie ostaşii pe la mai multe trecători, în lupta hotărâtoare, el a beneficiat de doar patru regimente din trupele sale, alte trei fiind deja trimise în dreptul trecătorilor de la Vulcan, Orşova şi Mehadia.
În timpul unui atac de acoperire dus noaptea asupra fortificaţiilor de la trecătoarea Bran, grosul trupelor coaliţiei antiimperiale s-a retras neobservat, cei rămaşi în tabără primind porunca să atace necontenit, pentru ca ostaşii lui Heissler să nu sesizeze această manevră.
Timp de trei zile, trupele coaliţiei au înaintat, călăuzite de localnici, pe la Cetăţeni-Muscel („Cetatea Negrului Vodă”) şi Dragoslavele, pătrunzând în Transilvania pe poteci de munte, pe la vestul masivului Piatra Craiului. Bagajele şi artileria au fost lăsate în tabără, drumul fiind făcut de pedestraşi şi călăreţi descălecaţi, ţinându-şi caii de căpăstru, pe un plai neumblat până atunci de grupuri mari de oameni. Surpriza imperialilor a fost totală.
Luni, 11/21 august 1690, în cursul după-amiezii, a avut loc la Zărneşti confruntarea hotărâtoare.
Generalul Donat Heissler şi-a orânduit oastea pe două linii paralele: cea din faţă, formată din călăreţi imperiali dotaţi cu arme de foc şi artileria, iar cea de-a doua alcătuită din cavaleria uşoară a secuilor. În tabăra adversă, la aripa dreaptă se aflau tătarii, la centru otomanii, iar la aripa stângă curuţii lui Thököly şi muntenii lui Brâncoveanu.
Lupta a fost deschisă de tătari şi curuţi. Heissler a făcut greşeala de a nu folosi împotriva acestora cavaleria uşoară a secuilor, ci pe colonelul Doria, cu o parte din cavaleria de la flancul stâng imperial, care a fost astfel mult slăbit.
Tătarii au simulat o retragere şi, fiind urmăriţi, au întors caii şi i-au înconjurat pe urmăritori, nimicindu-i apoi. Lovitura hotărâtoare a fost dată de o şarjă a 6.000 de călăreţi otomani. Imperialii au putut replica doar cu o singură salvă de puşti şi pistoale, fără a mai avea timp să folosească artileria.
Fuga secuilor a dat semnalul panicii. Dintre ostaşii lui Heissler au scăpat doar 200 (din 2.000), iar dintre ostaşii Porţii şi-au pierdut viaţa doar 300, dar între aceştia serascherul (comandantul) Cerkes Ahmed Paşa. Generalul Donat Heissler şi colonelul Doria au fost luaţi prizonieri.
Expediţia din Transilvania a constituit pentru strategia marelui vizir o foarte reuşită diversiune, care a „absorbit” oştile habsburgice către principatul intracarpatic.
Aceasta a uşurat considerabil misiunea oştilor otomane, care au obţinut mai multe victorii, cucerind Nişul, Vidinul, Semendria, Belgradul, Sabac-ul, Orşova, Ada-Kale, Lipova, Caransebeşul şi despresurând Timişoara şi Oradea, încercuite de mai mult timp de imperiali.
La sfatul comandantului imperial Ludovic de Baden – care nu avea forţe suficiente pentru a înfrunta pe marele vizir – împăratul i-a cerut să reintre în posesia Transilvaniei, chiar în detrimentul tuturor cuceririlor sale din Serbia şi Banat. Thököly Imre nu s-a putut opune trupelor imperiale, ca urmare a faptului că otomanii şi tătarii l-au părăsit pentru a-şi pune prada făcută în siguranţă.
Pe lângă componenta militară, lupta de la Zărneşti a avut şi urmări pe plan politic. Astfel, autorităţile habsburgice au îndulcit condiţiile impuse Transilvaniei, pentru o mai mare siguranţă.
Diploma leopoldină (1691) recunoştea în principiu, tradiţiile de autonomie ale principatului, statutul separat al Transilvaniei, care era supusă direct împăratului şi constituţia nobiliară bazată pe cele trei naţiuni politice (nobilimea transilvăneană, fruntașii secuilor și saşilor) şi patru religii recepte (catolică, calvină, luterană şi unitariană).
surse,
http://www.crispedia.ro/Batalia_de_la_Zarnesti__11_21_august_1690_
https://hu.wikipedia.org/wiki/Zernyesti_csata
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Z%C4%83rne%C5%9Fti-Tohani_(11/21_august_1690)
euzicasa 