05 | July | 2016 | euzicasa

Daily Archives: July 5, 2016

Visarion Roman (5 iulie 1833, sat Seuca/Szőkefalva/Dunkeldorf, azi în comuna Găneşti/Vámosgálfalva/ Gallendorf, Marele Principat al Transilvaniei – 1 mai 1885, Sibiu/Hermannstadt/Nagyszeben, Transilvania, Austro-Ungaria) – pedagog, economist şi întemeietorul primelor instituţii financiare româneşti din Transilvania.

Tatăl său, Andrei Roman, era dascăl şi cantor al bisericii din sat. În anul şcolar 1841-1842 este înscris la Şcoala primară confesională romano-catolică din Mediaş/ Medgyes/Mediasch (cu limba de predare maghiară), iar după 3 ani urmează studiile la Dumbrăveni/Erzsébetváros/Elisabethstadt şi apoi, la Sibiu, unde învaţă, pe lângă limba latină şi limba germană, care-i va deveni foarte utilă mai târziu.

În anul şcolar 1852-1853 se înscrie la Institutul de Teologie şi Pedagogie din Sibiu, de curând reorganizat de episcopul Andrei Şaguna. În vara anului 1854, Roman termină cu succes ambele cursuri-teologie şi pedagogie (de câte 2 ani).

În 1855 este numit învăţător la Şcoala din Răşinari/Resinár/Städterdorf, remarcându-se prin calităţile sale pedagogice şi organizatorice.

În 1861 este ales bibliotecar al „Asociaţiei pentru Literatura şi Cultura Poporului Român din Transilvania”. Începe şi o prodigioasă activitate publicistică prin redactarea publicaţiei cultural-didactice „Amicul şcoalei”, iar, apoi şi a unui „Călindar pentru popor”, cu subtitlul „Amicul poporului”.

În acest cadru Roman a desfăşurat o bogată activitate metodică şi educativă cu destinaţie foarte larg cuprinzătoare; elevi, cadre didactice, părinţii elevilor, populaţia rurală. „Dând sfaturi colegilor săi de breaslă, nu înceta el însuşi să-şi completeze cunoştinţele, prin noi date şi metode…

…Ca redactor la „Telegraful român”, Roman a publicat în trei numere consecutive „un adevărat tratat despre reuniunile binefăcătoare, considerate într-o accepţiune mai largă şi împărţite în trei categorii: societăţi de asigurare contra grindinii şi focului, societăţi de meseriaşi.

Ulterior se va adăuga mai clar şi distinct orientarea către „societăţile de împrumut” care va face din Roman întemeietorul primelor instituţii financiare româneşti din Transilvania (acad. Vasile Malinschi).

La 24 aprilie 1867 ia fiinţă la Răşinari/Resinár/Städterdorf prima unitate de acest gen, cu denumirea „Societatea de păstrare şi împrumut”, prin care membrii asociaţi urmau să-şi fructifice economiile să obţină împrumuturi, cu respectarea anumitor condiţii.

Societatea avea la bază contribuţia asociaţilor, valoarea unei părţi sociale putând să atingă limita maximă de 50 de florini (plus o taxă de înscriere), iar dobânzile fiind de 5% la depuneri şi 6% la împrumuturile acordate, plus un drept de comision de 1/3%. Acest început modest a fost încurajat şi stimulat în scurt timp luând fiinţă, tot cu sprijinul lui Roman, unităţi similare şi în alte comune.

Dar obiectivul său era mai ambiţios, urmărind, aşa cum îi mărturisea într-o scrisoare lui George Bariţiu, înfiinţarea unui „Institut de credit curat românesc”. Realizarea acestei intenţii a fost favorizată de angajarea lui Roman ca inspector la Societatea de Asigurare „Transilvania”, cu obligaţia de a umbla prin Transilvania şi Banat, în vederea atragerii de noi acţionari. De asemenea, vizitează Budapesta şi apoi Viena, unde face şi o practică de câteva luni la două mari întreprinderi bancare şi ia lecţii în particular, de contabilitate.

În iulie 1871 după întoarcerea lui Roman din călătoria de documentare şi studii, ia fiinţă Comitetul de Iniţiativă însărcinat cu pregătirea condiţiilor pentru înfiinţarea unei bănci româneşti cu sediul la Sibiu, comitet format din persoane cunoscute şi cu activitate recunoscută, între care Al. Mocioni, preşedinte, Paul Dunca, vicepreşedinte, Roman ca director, la început interimar şi apoi definitiv, Timotei Cipariu etc.

Scopul principal al acestei bănci precizat în Prospectul tipărit era acela de a da în oraşe şi sate neguţătorilor, meseriaşilor, plugarilor şi tuturor claselor după putinţă, împrumuturi cu dobânzi ieftine şi sub modalităţi uşoare; pe de altă parte, de a primi spre fructificare sumele ce aveau oamenii a le păstra, ca să crească cu interese” (Octavian Ludu).

Aceasta era Banca „Albina” care a reprezentat, aşa cum aprecia prof. Victor Slăvescu decenii de-a rândul „principala fortăreaţă” financiară românească în Ardeal.

În 1882, ea şi-a deschis o filială la Braşov/Brassó/Kronstadt. Instituţii bancare similare s-au înfiinţat în anii 1884-1900 şi în alte centre; ca: Făgăraş/Fogaras/ Fogarasch, Sălişte/Szelistye/Grossdorf, Orăştie/Szászváros/Broos, Timişoara/Temeschwar/Temesvár/Темишвар, Cluj/Kolozsvár/Klausenburg, Reghin/Sächsisch-Regen/Szászrégen, Blaj/Blasendorf/Balázsfalva, Arad/Арад, Turda/Torda/Thorenburg, Sebeş/Mühlbach/Szászsebes, Abrud/Abrudbánya/Großschlatten.

S-a apreciat că Banca „Albina” a constituit un model şi nu în puţine cazuri şi un sprijin pentru înfiinţarea, până în 1914, a altor aproximativ 150 de unităţi bancare româneşti în Transilvania…

…Pentru întreaga sa activitate, în vara anului 1877 a fost ales la propunerea lui George Bariţiu membru corespondent al Academiei Române.

Această alegere se făcea, aşa cum se sublinia în diploma semnată de Ion Ghica, preşedintele Academiei „în consideraţiunea înaltelor merite ce v-au creat lucrările, studiile şi operele dumneavoastră literare şi ştiinţifice”.

În ceea ce priveşte meritele activităţii practice, sunt deosebit de elocvente aprecierile făcute de D. Gusti, la 22 iulie 1933, la comemorarea a 100 de ani de la naşterea lui Roman.

După ce a înfăţişat întreaga activitate a lui Roman publicistică pedagogică şi social culturală, D. Gusti a pus în evidenţă îndeobşte, latura economică: „Câţiva ani de dezvoltare vertiginoasă i-au dat „Albinei” rolul de Stat Major economic al românilor ardeleni, dăruindu-le un nou principiu de închegare, pe lângă cele două existente până atunci, cel politic şi bisericesc cultural, pe cel economic”.