Daily Archives: July 23, 2016

Collioure ~ France


Collioure ~ France

Beautiful Moonlit Night – Prague, Czech Republic


Beautiful Moonlit Night – Prague, Czech Republic

A Peaceful Place, Bora Bora


A Peaceful Place, Bora Bora

Colors of the beach, Hawaii


Colors of the beach, Hawaii

Ligorio Pirro (c. 1510 – c. 1583) Villa d’Este, c. 1550 (Tivoli)


Ligorio Pirro (c. 1510 – c. 1583) Villa d’Este, c. 1550 (Tivoli)

Amazing photo


Amazing photo

Wintertime: Neuschwanstein Castle, Germany.


Neuschwanstein Castle, Germany.

Safety tips for hiking in the heat weather (from the Puente Hills Authority


If you’re going to hike this weekend, please hike in the early morning or late evening (the Preserve is open sunrise to sunset). Take more water than you think you need (or rehydration fluid), wear a hat, and use all the usual precautions! Dogs can’t sweat enough to stay cool, so it’s best to leave them at home. Be safe out there as you enjoy the outdoors.


Amazing photo


Holy Gospel of Jesus Christ according to Saint Luke 11:1-13.: James Tissot, 1886. Brooklyn Museum, New York.


James Tissot, 1886. Brooklyn Museum, New York.

Holy Gospel of Jesus Christ according to Saint Luke 11:1-13.

Jesus was praying in a certain place, and when he had finished, one of his disciples said to him, “Lord, teach us to pray just as John taught his disciples.”
He said to them, “When you pray, say: Father, hallowed be your name, your kingdom come.
Give us each day our daily bread
and forgive us our sins for we ourselves forgive everyone in debt to us, and do not subject us to the final test.”
And he said to them, “Suppose one of you has a friend to whom he goes at midnight and says, ‘Friend, lend me three loaves of bread,
for a friend of mine has arrived at my house from a journey and I have nothing to offer him,’
and he says in reply from within, ‘Do not bother me; the door has already been locked and my children and I are already in bed. I cannot get up to give you anything.’
I tell you, if he does not get up to give him the loaves because of their friendship, he will get up to give him whatever he needs because of his persistence.
And I tell you, ask and you will receive; seek and you will find; knock and the door will be opened to you.
For everyone who asks, receives; and the one who seeks, finds; and to the one who knocks, the door will be opened.
What father among you would hand his son a snake when he asks for a fish?
Or hand him a scorpion when he asks for an egg?
If you then, who are wicked, know how to give good gifts to your children, how much more will the Father in heaven give the Holy Spirit to those who ask him?”

James Tissot, 1886. Brooklyn Museum, New York.

La cattedrale di San Pietro Apostolo è il principale luogo di culto di Treviso






La cattedrale di San Pietro Apostolo è il principale luogo di culto di Treviso e sede della diocesi locale. Consacrata a san Pietro Apostolo, si affaccia su piazza del Duomo.

Il duomo è caratterizzato da sette cupole, cinque poste nella navata centrale ed altre due che chiudono le cappelle. La facciata attuale, progettata e completata nel 1836 da Francesco Bomben e dall’ingegnere comunale Gaspare Petrovich, è costituita da un’ampia scalinata coronata da un imponente pronao a sei colonne ioniche. Ai lati della scalinata sono posti i due leoni stilofori in marmo Rosso di Verona che reggevano il protiro dell’edificio romanico. Un altro reperto dell’età romanica ancora esistente è l’antico portale, ritrovato nella corte delle Canoniche Vecchie e ricostruito all’interno, addossato alla contro facciata, nel 2005. Sul lato destro dell’edificio, verso Calmaggiore, si può notare un bassorilievo romano raffigurante una baccante inglobato nella muratura.

L’interno si presenta a tre navate, con cappelle laterali e tre absidi finali; sotto di essi l’antica cripta con le tombe dei vescovi della città. Nel tempio sono sepolti i santi martiri Teonisto, Tabra e Tabrata, San Fiorenzo e San Vendemiano: nell’altare prossimo alla cappella del Santissimo Sacramento si conservano le spoglie del vescovo della città beato Andrea Giacinto Longhin, trasferitovi dalla cripta in occasione della beatificazione, mentre presso il primo altare in cornu Epistulae dall’ingresso si trova visibile il corpo del beato Arrigo da Bolzano, morto a Treviso nel 1315. Nello stesso altare dov’è sepolto il beato Longhin, sono poste le spoglie di san Parisio, monaco camaldolese morto a Treviso nel 1267.

Hordaland Norway


Hordaland Norway

Hummingbirds actually move their wings in a figure-8 motion, as you can see here.


Hummingbirds actually move their wings in a figure-8 motion, as you can see here.

Pictura zilei Scrisoarea de adio… – Mihail (Mişu) Teişanu


Pictura zilei
Scrisoarea de adio… – Mihail (Mişu) Teişanu / 1884, Brăila – 1944, București
– ulei pe carton, 28,5 × 32,5 cm, semnat dreapta jos, cu brun, M. Teişanu

So graceful, so majestic!! Please feel free to share with family and friends.


So graceful, so majestic!!
Please feel free to share with family and friends.

“View in Acoma Pueblo, New Mexico”. 1880-1890. Photo by Ben Wittick.


“View in Acoma Pueblo, New Mexico”. 1880-1890. Photo by Ben Wittick.




Lake Dock, Thousand Islands, Canada


Lake Dock, Thousand Islands, Canada

France 24 : Spate of violence against Egypt’s Christians goes largely unpunished

Spate of violence against Egypt’s Christians goes largely unpunished


Violence against Egypt’s Coptic Orthodox Christian minority, one of the largest and oldest groups of Christians in the Middle East, has escalated at an alarming rate in the last several weeks, with little official response.

Since late May, Christians in Egypt have been the victims of at least a dozen sectarian attacks, and activists and politicians say the government has done little to stop it, despite Egyptian President Abdel-Fattah el-Sisi’s early overtures to the Coptic community and their staunch support of him.
“It is escalating in a very short time,” said Mina Thabet, programme director for minorities and vulnerable groups with the Egyptian Commission of Rights and Freedoms.
Among the assaults was one in late May on an elderly Coptic woman in Minya, who was stripped, beaten and paraded naked because of a rumour that her son was having a relationship with a Muslim woman. Seven homes in the town were set ablaze.
Victims said the police response was late and insufficient.
Sectarian tensions heated up even more on June 30, three years to the day after the beginning of the protests that led to the overthrow of Egypt’s first democratically elected president, Mohammed Morsi, when a Coptic priest was gunned down in Al Arish, North Sinai in an attack claimed by the IS group. The group accused the priest of “waging a war against Islam”.
As gruesome as that attack was, the majority of the incidents have not taken place in the IS stronghold in northern Sinai, but in the Governorate of Minya, which is nestled along the Nile river about 250 kilometres south of Cairo.
Christian capital
Minya has the highest concentration of Christians in Egypt, with some estimates as high as 50 percent of the population there. There are no reliable statistics about the Christian community in Egypt, but they are widely believed to make up about 10 percent of the country’s overall population.
Hours before the priest in Al Arish was shot, the under-construction house of a Coptic man in Minya was torched by a mob who thought he was building a church – despite his having signed an affidavit in the presence of police, the mayor and the local sheikh saying the structure would be a residence and would be used for no other purpose. The four adjacent homes, which belonged to his brothers, were also burned.
The building of churches is a flashpoint for sectarian tensions in Egypt. Per capita, there are far fewer churches serving the Christian community than there are mosques serving the Muslim community, and the building of new churches is strictly restricted under Egyptian law and requires special permissions. Christians for decades have had difficulty obtaining the necessary approvals and often face fierce opposition from Muslim neighbors.
While the recent violence has been concentrated in and around Minya, other Christian strongholds in the country have suffered as well. For example, an attack occurred on July 2 in the governorate of Sohag, which is about 500km south of Cairo and also has a large Christian population, when the teenage daughter of a priest was grabbed from behind by the hair and stabbed in the neck in what appeared to be a failed attempt to slit her throat. She was rescued by a bystander and survived the attack.
And on July 9 in Tanta, a town 90km north of Cairo that also has a sizable Coptic population, a pharmacist was stabbed to death and beheaded. His body was found in a house across the street from his own. According to Egyptian media reports, he was lured there by a request for a medicine delivery. The reports also said the house is owned by Salafists, members of an ultra-conservative sect of Islam.
The clashes flared up again in Minya later that week when homes of five Copts were looted and torched on July 15 after a rumour that a building that served as a kindergarten was being turned into a church. Security forces were notified as soon as the attacks began but didn’t arrive until an hour later. The fire engine that responded to the scene had no water.
Two days later, on July 17, the cousin of a priest in Minya was fatally stabbed in the heart and three others injured after a dispute that started outside the priest’s home.
While clashes occur throughout Egypt, Minya has been an area of particular concern, both historically and of late. It was the first spot where violence erupted after Sisi’s speech on July 3, 2013 in which he announced the overthrow of President Morsi, who hearkened from the ranks of the Muslim Brotherhood and whose followers blamed Christians, at least in part, for his ouster. Minya also has high, if not the highest, rates of ransom kidnappings of Christians, which occur sporadically throughout the country.
Many factors contribute to the recent escalation of violence in Minya, Thabet said. Radical Islamists have long had a strong, deeply rooted presence in the governorate and control schools and therefore the dissemination of ideology. That isn’t helped by an illiteracy rate that approaches 40 percent, nor the fact that about 30 percent of the poorest villages in Upper Egypt, the rural south of the country, are there.
“They are all factors,” Thabet said. “You can’t separate the economic and social factors from the equation. It’s a complicated equation.”
A slap on the wrist
But perhaps the biggest problem, according to activists, is the lack of prosecution. In none of the recent cases were the perpetrators given anything more than a slap on the wrist, points out Sherif Azer, Egyptian civil rights activist and PhD researcher at the University of York, UK.
Traditionally, instead of filing criminal charges, local authorities pressure Christians into “reconciliation” sessions, in which the opposing parties come together to negotiate a settlement outside of the criminal justice system. Copts are often pressured into surrendering their legal rights and sometimes even forced to leave their communities.
The Egyptian Initiative for Personal Rights (EIPR) issued a statement earlier this week in which it called the reconciliation process “an instrument that only serves to perpetuate tensions and create a climate in which any dispute between citizens is liable to escalate into sectarian violence and collective punishment”.
Instead, activists and politicians say they would like to see the law applied in cases of sectarian violence. Member of Parliament Haitham El-Hariri was cited in The Daily News Egypt newspaper saying that reconciliation session are unconstitutional and illegal. “The law should be applied on any violators, without arresting innocent people just for the sake of making balanced cases,” the article said he commented on Facebook.
The Coptic Bishop of Minya, Bishop Makarios, agrees. He urged the victims of the attacks to resist reconciliation because it often leads to perpetrators escaping without punishment. He instead is pushing for the incidents to be handled by the legal system.
But that rarely happens.
In the incident of the elderly woman in Minya, she was pushed into reconciliation. According to some news reports, the eight defendants were eventually fined 10,000 Egyptian pounds each (slightly more than 1,000 euros) and released.
In the case of the June 30 house burnings in Minya, several people were arrested, but no charges have been reported. The young man who tried to slit the neck of the teenage girl has been placed under psychiatric evaluation. Two men covered in blood were caught on surveillance video leaving the house where the pharmacist was beheaded, but according to most media reports no arrests have been made.
In the July 15 incident, about 15 people were arrested, a mix of Christians and Muslims. According to media reports, the Muslims were released in time for the Ramadan meal; the Christians were detained longer and charged with minor offences. Five suspects were detained in connection with the stabbing at the priest’s home; it is unclear if charges have yet been filed.
Even when Christians refuse reconciliation, few crimes against Copts go to trial and those that do are often dismissed because of a claimed lack of evidence, according to Ishak Ibrahim, researcher of religious freedoms at EIPR.
“This sends a message that there is no equality, and no matter what you do and how you break the law you will not be punished,” he told Egyptian newspaper Mada Masr.
The frustration was evident when Bishop Makarios sent a tweet “reminding” President Sisi that Copts are Egyptian citizens and the diocese of Minya “falls within the country’s jurisdiction”.
Sisi responded on July 21 during a speech at a military graduation ceremony saying: “We will not accept the differentiation between an Egyptian Muslim and an Egyptian Copt.”
A first step toward calming tensions would be to loosen restrictions on church building, activists say. But without the imposition of the rule of law, little will change.
“What happened in Minya is nothing but a natural result of not enforcing the law in previous sectarian attacks against the Copts, and forcing the Copts to go through reconciliation meetings and obey illegal solutions that are demeaning,” Ibrahim said.



Bătălia de la Mărășești- momentul când au murit oamenii și s-au născut eroii
JULY 23, 2015 ADMIN

batalia de la marasesti

Ca urmare a luptelor de la Mărăști armata germană și-a mutat centrul ofensivei între Siret și cotul Carpaților, pe direcția Focșani-Mărășești-Adjud. Aceasta trebuia să fie unul din brațele cleștelui în care inamicul intenționa să prindă și să zdrobească forțele române și ruse pentru a putea apoi să cucerească Moldova. Cel de-al doilea braț era format din grupul Gerock care trebuia să înceapă ofensiva la Oituz. În concepția strategică a inamicului, cele două bătălii reprezentau părțile unui ansamblu, prin finalizarea căruia trebuia să se ajungă la nimicirea trupelor româno-ruse, la scoaterea României din război și la deschiderea drumului spre Odessa. Ocuparea Moldovei și Ucrainei de sud trebuia să asigure Germaniei mijloacele economice necesare războiului. În acest scop au fost concentrate importante forțe, utilizându-se toate mijloacele pentru a exploata starea de spirit existentă în rândurile armatei ruse ca urmare a revoluției din februarie 1917.

pe aici nu se trece batalia de la marasesti

Ofensiva germană de la Mărășești a început în dimineața lui 24 iulie printr-un violent bombardament de artilerie, la momentul în care, în sector, avea loc o importantă dislocare de trupe ruse, care erau îndreptate spre Bucovina, pentru a preveni un atac. În pofida defecțiunii unor mari unități ruse care au refuzat să lupte și s-au retras, armata română împreună cu trupele ruse rămase pe poziții, au reputat o victorie strălucită. Au dovedit o dată mai mult că ”nici pe aici nu se trece!”. Mărășeștii, după expresia din ordinul de zi al generalului Eremia Grigorescu ”au fost mormântul iluziilor germane”. Aici, generalul Mackensen a cunoscut ”ce este înfângerea”. Timp de 14 zile, între 24 iulie-6 august 1917, armata română a fost permanent încleștată cu un inamic puternic, care urmărea lovitura de grație pe frontul românesc după repetatele înfrângeri ale armatei ruse în Galiția. Astfel se realizase o stranie conexiune între puterea de lovire a armatei germane și gravele defecțiuni ale armatei ruse. Unitățile românești trebuiau să acopere rapid pozițiile părăsite. A revenit generalului Constantin Cristescu dificila misiune de a reconstitui linia românească a frontuliui, prin dispunerea unor noi poziții de luptă în locul celor părăsite de ruși spre a evita criza tactică. Se realizase un front unic prin lupte îndârjite, susținute de un puternic baraj de artilerie.

Constantin Cristescu
Constantin Cristescu

Ziua de 6 august s-a terminat cu zdrobirea atacului inamic și cu cea mai importantă victorie a armatei române în campania din 1917, cu un amplu ecou în presa vremii, în țară și peste hotare. În acest fel eșuase unul din cele mai cutezătoare planuri ofensive ale armatei germane, dornică de a exploata dezordinea rusă. Lupte înverșunate s-au dus pe platoul Muncelului, la Răzoare, pe dealurile Panciului, pe podul de la Cosmești, la Doaga, în zona satului Dumbrava, în marginea orașului Mărășești, în care s-au distins luptătorii regimentului 32 infanterie ”Mircea”, care pe 25 iulie au fost protagoniștii unui atac inedit și celebru. Datorită căldurii extreme au șarjat liniile inamice în cămăși, fără vreun tip de protecție reputând o victorie răsunătoare. Militarii companiei 1 mitraliere din Regimentul 51 infanterie, comandată de căpitanul Grigore Ignat au fost ”găsiți morți cu mâinile încleștate pe piese, sub un morman de cadavre inamice”. Sergentul Ignat Iliescu din regimentul 51 infanterie ”văzând pe comandantul de pluton rănit, ia comanda și cu dor nebun de răzbunare s-aruncă prin surprindere asupra unei companii inamice de mitraliere, trece prin baionetă toți servanții, cu ofițer cu tot și reușește cu plutonul său să captureze opt mitraliere”. În ultima zi a operației a căzut în luptă în sectorul Muncelu, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu.

Ecaterina Teodoroiu
Ecaterina Teodoroiu
În ordinul de zi se menționa: ”Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai patriei sale, pe care i-a trecut prin puterea cu care își înfrângea slăbiciunea femeiască, știind să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preț… Aceea care în vitejia-i comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele ”Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine”, are drept din clipa aceasta la cinstirea veșnică a tuturor românilor”.


Operațiunea de la Mărășești s-a terminat cu o strălucită victorie a armatei române fiind cum afirma generalul Eremia Grigorescu ”mormântul iluziilor germane”. După o lună de luptă, armata inamică a fost silită să treacă la defensivă. Armata română a pierdut 610 ofițeri și 26.800 de soldați, iar cea germană 60-65000 de oameni. Țelurile strategice ale armatei germane nu au fost atinse, iar armata română rămânea întărită pe teritoriul național. La sfârșitul bătăliei generalul Eremia Grigorescu adresându-se luptătorilor de sub comanda sa arăta : ”Timp de aproape două luni, prin rezistența îndârjită ce ați opus cu piepturile voastre la Mărășești și Muncelu năvălirii dușmanului cotropitor, ați făcut să se întunece visurile de cucerire ușoară a părții ce ne-a mai rămas din scumpa noastră țară… La Siret, în focul urii răzbunătoare, nesocotind lipsa sângelui, ați smuls biruința cea mare. Ați făcut să reînvie în mintea tuturor amintirea glorioasă a străbunilor noștri. Ați atras admirația lumii întregi. Din sângele vostru se va ridica, curat și măreț, o țară românească a tuturor”


Holy Gospel of Jesus Christ according to Saint Matthew 13:24-30. Eastern Orthodox icon of Jesus Christ as the True Vine, 16th century. Byzantine & Christian Museum, Athens, Greece.


Holy Gospel of Jesus Christ according to Saint Matthew 13:24-30.

Jesus proposed a parable to the crowds. “The kingdom of heaven may be likened to a man who sowed good seed in his field.
While everyone was asleep his enemy came and sowed weeds all through the wheat, and then went off.
When the crop grew and bore fruit, the weeds appeared as well.
The slaves of the householder came to him and said, ‘Master, did you not sow good seed in your field? Where have the weeds come from?’
He answered, ‘An enemy has done this.’ His slaves said to him, ‘Do you want us to go and pull them up?’
He replied, ‘No, if you pull up the weeds you might uproot the wheat along with them.
Let them grow together until harvest; then at harvest time I will say to the harvesters, “First collect the weeds and tie them in bundles for burning; but gather the wheat into my barn.”‘”

Eastern Orthodox icon of Jesus Christ as the True Vine, 16th century. Byzantine & Christian Museum, Athens, Greece.

Sunrise over Rio de Janeiro, Brazil. Photo by @rmbagus


Sunrise over Rio de Janeiro, Brazil. Photo by @rmbagus

I love peppercorns!


I  love peppercorns!

It is amazing which different fruits and berriesuse the Rose-ringed Parakeet as eating.I love to watch these little green parakeet and photograph them in the tree.


A place cooler…


Antoni Gaudí y Cornet (Reus, 25 giugno 1852 – Barcellona, 10 giugno 1926): La Casa Batlló


Antoni Gaudí y Cornet (Reus, 25 giugno 1852 – Barcellona, 10 giugno 1926) è stato un grande architetto spagnolo che diede espressione con un linguaggio architettonico personale e geniale al movimento Art Nouveau”. «Il grande libro – affermava – sempre aperto e che conviene sforzarsi di leggere, è quello della natura….che è anche rivelatrice di Dio.»

La Casa Batlló è un’opera che sorge a Barcellona, in Spagna, al civico 43 del Passeig de Gràcia, considerata una delle opere più originali del celebre architetto, l’edificio è stato dichiarato, nel 2005, patrimonio dell’umanità dell’UNESCO.

Nel 1904 Josep Batlló, altolocato industriale del settore tessile, affidò a Gaudí l’incarico di rimettere a nuovo un modesto palazzo acquistato l’anno precedente sul Passeig de Gràcia, l’arteria principale del quartiere modernista dell’Eixample, zona eletta dalla borghesia catalana dell’epoca quale sede dei propri spettacolari palazzi. La costruzione originale era uno spazio molto stretto e allungato e dalla forma rettangolare, che rappresentava sicuramente una sfida per l’architetto catalano.

Il lavoro di Gaudí, completato nel 1907, modificò notevolmente l’aspetto dell’edificio, rivoluzionando la facciata principale, ampliando il cortile centrale ed elevando due piani inesistenti nella costruzione originale. Al piano terreno sorgevano le scuderie, destinate successivamente a magazzini, e l’androne comune. Il primo piano del palazzo, il cosiddetto piano nobile, fu destinato ad abitazione della famiglia Batlló mentre negli altri quattro piani furono ricavati otto appartamenti destinati all’affitto.

French state faces lawsuits over failure to thwart terrorist attacks

French state faces lawsuits over failure to thwart terrorist attacks


On 23 July 1319, a Turkish fleet, from the  Principality(Beylik) of Aydin, set sail from Ephesus





On 23 July 1319, a Turkish fleet, from the  Principality(Beylik) of Aydin, set sail from Ephesus. They were caught by the Genoese and The Knights Hospitaller fleets, off the island of Chios.

Led by Lord Martino Zaccaria and Grand Preceptor Albert of Schwarzburg, the Knights and Genoese defeated the Turks in a crushing christian victory.

In 1304, the Turks of Menteshe (later Aydin) captured the port town of Ephesus, and the islands of the eastern Aegean seemed about to fall to Turkish raiders.

To forestall such a calamitous event, in the same year, the Genoese occupied Chios, where Benedetto I Zaccaria established a minor principality, while in 1308 the Knights of Saint John (Hospitallers) occupied Rhodes.

These two powers would bear the brunt of countering Turkish pirate raids until 1329.

In July 1319, the Aydinid fleet, under the personal command of the Emir Mehmed Beg, set sail from the port of Ephesus. It comprised 18 galleys and 18 other vessels.

It was met off Chios by a Hospitaller fleet of 24 ships and eighty Hospitaller knights, under the grand preceptor Albert of Schwarzburg, to which a squadron of one galley and six other ships were added by Martino Zaccaria of Chios.

The battle ended in a crushing Christian victory: only six Turkish vessels managed to escape capture or destruction.

Nevertheless, the defeat off Chios could not halt the rise of Aydinid power. The Zaccarias were soon after forced to surrender their mainland outpost of Smyrna to Mehmed’s son Umur Beg, under whose leadership Aydinid fleets roamed the Aegean for the next two decades, until the Smyrniote crusades (1343–1351) broke the Aydinid emirate’s power.

Principality of Aydin (Aydın Beyliği) was one of the frontier principalities established in the 14th century by Oghuz Turks after the decline of Sultanate of Rûm.

The Aydinids also held parts of the port of Smyrna (modern İzmir) all through their rule and all of the port city with intervals. Especially during the reign of Umur Bey, the sons of Aydın were a significant naval power of the time.

The naval power of Aydin played a crucial role in the Byzantine civil war of 1341–1347, where Umur allied with John VI Kantakouzenos, but also provoked a Latin response in the form of the Smyrniote crusades, that captured Smyrna from the emirate.

The Beylik was incorporated into the Ottoman Empire for the first time in 1390, and after the passage of Tamerlane in Anatolia in 1402 and the ensuing period of troubles that lasted until 1425, its territories became again part of the Ottoman realm, this time definitively.

The Beys of Aydin left important architectural works, principally in Birgi and Ayasoluk (Selçuk), their capital cities.


În 23 iulie 1552 a avut loc Bătălia de la Sânandrei: Această bătălie a făcut parte din așa numitul Asediu al Timișoarei



În 23 iulie 1552 a avut loc Bătălia de la Sânandrei/Szentandrási csata/Schlacht bei Sanktandreas, când, o armată maghiară, condusă de nobilul Tóth Mihály,  a încercat să elibereze orașul aflat sub asediu, dar a fost înfrântă.

Această bătălie a făcut parte din așa numitul Asediu al Timișoarei/Temesvár ostroma/Belagerung von Temeswar.

Acesta a fost un conflict militar din anul 1552, între Monarhia Habsburgică și Imperiul Otoman. Finalul asediului a fost victoria decisivă a otomanilor, din 25 iulie 1552, în urma căreia Timișoara a intrat sub control otoman pentru 164 ani.

În primăvara anului 1552, garnizoana cetății Timișoara era alcătuită din 2.500 soldați, între care 300 cehi și boemi, 100 germani, 100 mercenari englezi, sub comanda căpitanului Diego Mendoza, 100 grăniceri vlahi bănățeni, conduși de nobili vlahi din părțile Caransebeșului, câțiva unguri, iar restul, deci cea mai mare parte din trupe, mercenari spanioli sub conducerea lui Gaspardo Castelluvio.

Losonci István, căpitanul cetății, a aprovizionat garnizoana cu alimentele necesare, a adus suficientă muniție, pentru a rezista unui asediu îndelungat.

În 22 aprilie 1552 o armată otomană, sub comanda lui Ahmed–pașa, a plecat de la Adrianopol spre Timișoara. Avangarda trupelor turcești a ajuns sub zidurile Timișoarei în 24 iunie, iar în 28 iunie a venit, dinspre Belgrad, și grosul armatei în frunte cu beglerbegul Ahmed Ali.

Oastea otomană era formată din aproximativ 30.000 de soldați.

Artileria otomană a început să bombardeze violent cetatea în 27 iunie, producând multe spărturi mari în ziduri, în timp ce infanteria otomană a luat cetatea cu asalt între 3 și 6 iulie, fără să obțină vreun succes.

În acest timp, o oaste maghiară condusă de Tóth Mihály  a încercat să elibereze orașul aflat sub asediu, dar a fost înfrântă în bătălia de la Sânandrei, din 23 iulie 1552.

Între 20 și 25 iulie s-au dat lupte grele, iar comandantul orașului, Losonci István, a început negocieri cu otomanii, la presiunea negustorilor din oraș(erau peste 700).

Capitularea imperialilor a avut loc în 25 iulie 1552, dar otomanii au rupt unilateral armistițiul și i-au ucis pe toți apărătorii cetății. Losonci István, care era rănit, a fost capturat în 27 iulie 1552 și decapitat, iar capul său, umplut cu pleavă, a fost trimis la Istanbul ca un „dar” oferit sultanului.

Cetatea Timișoarei, cucerită de turci și transformată în capitală de vilayet otoman (un beylerbeylik între anii 1552-1590 și un eyâlet între 1590-1716(cu patru sangeacuri), a rămas sub stăpânirea acestora până în 1716, când a fost recucerită de trupele imperiale conduse de prințul Eugen de Savoia, care, imediat după capitulare, i-a liniștit pe beglerbegi, anunțându-i că nu va proceda ca și otomanii, în 1552, care, încălcându-și cuvântul, i-au măcelărit pe oștenii creștini ce capitulaseră.




An Apache man. 1880-1900.


An Apache man. 1880-1900.




11-15 martie 2012 – Islamistul Mohamed Merah omoară 3 militari la Toulouse și Montauban.

19 martie 2012 – Același Mohamed Merah ucide la Toulouse 3 copii și pe unul dintre parinții acestora.

25 mai 2013 – Un islamist îi taie gâtul unui soldat francez în cartierul Defense din Paris, cu intenția de a-l decapita.

20 decembrie 2014 – Un islamist intră în comisariatul din Joue – Les – Tours și rănește grav cu cuțitul 3 polițiști. Este împușcat.

21 decembrie 2014 – La Dijon, un islamist aflat la volanul unei mașini intră, in timp ce striga “Allah Akbar”, în trecători: 13 pietoni sunt răniți.

22 decembrie 2014 – La Nantes, un islamist aflat la volanul unei camionete intră în mulțime strigând “Allah Akbar”: 1 mort și 9 răniți.

7 ianuarie 2015 – La Paris, frații Kouachi atacă sediul Charlie Hebdo: 12 morți și 11 răniți.

8 ianuarie 2015 – Islamistul Amedy Coulibaly o împușcă mortal pe polițista Clarissa Jean-Philippe și rănește grav un alt polițist.

9 ianuarie 2015 – Același Amedy Coulibaly atacă la Paris un magazin Hyper Cacher: 4 morți.

După atentatele care au zguduit Parisul, Francois Hollande anunță că “Franța este în război cu terorismul”. Frații Kouachi și Amedy Coulibaly erau “fișați S” ( se aflau în evidența serviciilor secrete) și la data comiterii atentatelor ar fi trebuit să fie în închisoare. Justiția franceză i-a eliberat insă înainte de termen.

Pentru că Franța se află acum în război cu terorismul islamic, Direcția Generală de Securitate Internă (DGSI) interzice difuzarea pe ecrane a filmului “L’Apôtre” – Apostolul, dar permite difuzarea filmului lui Abd Al-Malik – “Allah binecuvântează Franța”! Libertatea de expresie interzisă de jihadiști la Charlie Hebdo, este repusă în drepturi de DGSI. Bernard Cazeneuve – ministrul de interne – îl atenționează pe Sarkozi că, în numele Convenției europene pentru drepturile omului, Franța va permite jihadiștilor săi să se reîntoarcă acasă din Siria.

3 februarie 2015 – La Nisa, islamistul Moussa Coulibaly atacă cu cuțitul 3 soldați ce asigurau paza unui centru comunitar evreiesc.

Bernard Cazeneuve informează presa ca guvernul a luat o nouă masură împotriva terorismului islamic: Franța va aduce din Algeria și Maroc, 300 de recitatori ai Coranului.

19 aprilie 2015 – Islamistul algerian Sid Ahmed Ghlam o ucide pe Aurélie Châtelain, în timp ce încerca să fure mașina acesteia, pentru a o folosi într-un atentat asupra a două biserici din Villejuif.

29 aprilie 2015 – Premierul Manuel Valls anunță crearea unei structuri “care să acorde sprijin tinerilor întorși din zonele de conflict”! “E timpul ca acești tineri să-și regăsească locul în societatea noastră” – declară el !

Guvernul francez alocă Administrației penitenciarelor suma de 100 milioane euro pentru înființarea centrelor de deradicalizare a islamiștilor. În aceste centre, musulmanii radicalizați sunt “obligați” să participe la meciuri de fotbal, ședinte de scufundare subacvatică, plimbări cu bicicleta și cursuri pentru inițierea în box și artele marțiale.

26 iunie 2015 – Islamistul Yassin Salhi pătrunde cu mașina de la serviciu într-o uzină de gaz industrial, cu intenția de a o arunca în aer. Nu reușeste decât să-l decapiteze pe patronul său și să înfigă capul acestuia în grilajul împrejmuitor, alături de un drapel al Statului Islamic. Era “fișat S”, așadar se afla în evidența serviciilor secrete.

21 august 2015 – Înarmat cu un kalașnikov, islamistul Ayoub El Khazzani se urcă la bordul trenului Thalys și deschide focul. Atentatul eșuează numai datorită intervenției eroice a 2 soldați americani aflați în concediu. 3 persoane sunt rănite. Islamistul era “fișat S”.

Septembrie 2015 – Franța se află în continuare sub amenințare teroristă, iar războiul împotriva terorismului islamic continuă. Aflat în inchisoare, și considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din istoria Franței, francezul convertit la islam, Jérémy Jacques Claude Bailly – poreclit și Abderrahmane, primește din partea justiției franceze o saptămână de învoire. Profitand de permisie, Abderrahmane se pierde definitiv “în peisaj”.

6 octombrie 2015 – În Seine – Saint – Denise, un musulman radicalizat, “fișat S”, împușcă în cap un polițist. Ar fi trebuit să se afle în acel moment în inchisoare, dar profitând de permisia obținută (!) a ieșit și nu s-a mai întors.

13 noiembrie 2015 – Serie de atentate islamiste comise la Paris de un comando format din 8 jihadiști: 132 de morți și peste 200 de răniți. Parafrazându-l pe Manuel Valls s-ar putea spune că “tinerii reîntorși din zonele de conflict și-au găsit locul în societatea franceză.”

O hecatombă umană, un măcel groaznic, efect logic al unei politici de toleranță maximă, în realitate unica “armă” folosită în lupta contra teroriștilor islamiști. Președintele Francois Hollande – scos cu greu de garda sa de pe Stade de France, la portile căruia islamiștii se aruncau în aer – le reamintește francezilor că “Franța este în război cu terorismul” și proclamă starea de urgență. Guvernul anunță că va închide moscheile în care se predică “un mesaj radical”. Sunt închise 3 moschei. Justiția franceză decide imediat ca două să fie redeschise!

1 ianuarie 2016 – Un islamist încearcă să calce cu mașina, în timp ce striga “Allah Akbar”, pe cei 4 soldați ce păzeau Marea Moschee din Valence. În final este împușcat. Un soldat este rănit.

7 ianuarie 2016 – Islamistul Tarek Belgacem atacă înarmat cu un topor și un dispozitiv exploziv improvizat un comisariat din Paris. Este doborât de focul deschis de polițiști.

25 mai 2016 – În fața unei comisii de anchetă a Parlamentului, Patrick Calvar, directorul general al DGSI (același care a interzis difuzarea filmului “Apostolul”), anunță că “serviciile interne si-au orientat resursele pentru supravegherea mai atentă a expremei drepte”, care urmărește, atenționează el, să provoace tulburări inter-comunitare!

14 iunie 2016 – În timp ce DGSI este ocupat să monitorizeze “extrema dreaptă”, islamiștii lovesc din nou. La Yvelines, un comisar de poliție și soția sa sunt uciși cu lovituri de cuțit de către un islamist notoriu. Arestat și condamnat la doar 2 ani și jumătate pentru pregătirea de atentate teroriste (!), aproape imediat după ce a fost eliberat din închisoare, Larossi Abballa a trecut, cu complicitatea statului francez, din nou la atac. De data aceasta letal. Bineînțeles, era în evidența DGSI.

15 iunie 2016 – Premierul Manuel Valls i-a apărarea, pe FranceInter, serviciilor de informații și îi anunță pe francezi, cum a făcut-o și după Charlie Hebdo, că “lupta împotiva terorismului va dura o generație”și că “și alți nevinovați își vor pierde viața.”

14 iulie 2016 – Sărbătoarea naționala a Franței – Într-un interviu, Francois Hollande declara că va continua hotărât lupta împotriva extremei drepte și ca va ridica starea de urgență pe 26 iulie. “Ceea ce ne amenință este populismul” – spune el. După câteva ore, la Nisa, islamistul Mohamed Lahouaiej Bouhlel intră cu un camion de 19 tone în cei adunați pe Promenade des Anglais: 84 de morți și peste 200 de răniți. Francois Hollande, fiind președintele, este cel mai informat om din Franța. Asta datorită DGSI care îi trimite zilnic rapoartele de analiză informativă.

Parlamentul francez decide prelungirea stării de urgență cu încă 6 luni. Manuel Valls declară în fața Parlamentului: “Chiar dacă aceste cuvinte sunt dure este de datoria mea să le pronunț: vor mai fi alte atentate și vor mai fi și alți nevinovați uciși. Noi trebuie nu să ne obișnuim, niciodată, dar să învățăm să trăim cu această amenințare. Să trăim cu ea și s-o combatem.” După care respinge propunerea opoziției ca salafismul să fie interzis.

20 iulie 2016 – La 4 zile dupa ce terorismul islamic a ucis 84 de oameni, fermi hotărâți sa lupte contra lui, socialiștii resping în Parlament – unde au majoritatea – toate amendamentele opoziției. 164 de voturi contra 139.

Acordarea dreptului poliției municipale de a efectua controale de identitate – respins.

Acordarea dreptului poliției municipale de a dispune de același armament ca poliția națională – respins.

Înființarea centrelor de plasament unde să fie închiși musulmanii radicalizați și “fișati S” – respins.

Expulzarea de pe teritoriul Franței a străinilor condamnați – respins

Suprimarea ajutoarelor sociale pentru teroriștii islamiști și familiile acestora – respins.

Dreptul poliției de a efectua percheziționarea unui vehicul fără mandat prealabil – respins

Interzicerea finanțării moscheilor de către state străine (Qatar, Arabia Saudită, Maroc, Algeria n.a.)– respins

Recomandarea asupra lărgirii dreptului la legitimă apărare al polițiștilor – respins

Creșterea duratei arestului la domiciliu – respins

Închiderea moscheilor salafiste – respins

Interzicerea reîntoarcerii pe teritoriul Franței a teroristilor islamiști cu dublă cetățenie – respins

După 240 de morți și peste 500 de răniți, numai în ultimele 18 luni, Francois Hollande cere poporului francez rezistență, unitate și coeziune națională. Asta însemnând că el, primul ministru, ministrul de interne și șefii serviciilor secrete, nu își vor da demisia și vor continua să conducă lupta împotriva terorismului islamic.

În Franța, dupa încheierea celui de-al doilea război mondial, colaboraționiștii au fost vânați și pedepsiți. Azi, în Franta, colaboraționiștii conduc. Războiul continuă, dar nu va fi câștigat.           

Bogdan Calehari

”Sa cosi o iie e rugaciune, s-o porti e binecuvantare”, asa spunea mama Tâna din Avrig.


”Sa cosi o iie e  rugaciune, s-o porti e binecuvantare”, asa spunea mama Tâna din Avrig.

Biserica reformată din Cetatea de Baltă Localitatea a fost atestată documentar în anul 1177, sub numele de villa Cuculiensis castri: Localitatea a fost atestată documentar în anul 1177, sub numele de villa Cuculiensis castri.


Biserica reformată din Cetatea de Baltă/Küküllővár/Kokelburg/Kakelbrich, Transilvania/Erdély/Siebenbürgen.

Localitatea a fost atestată documentar în anul 1177, sub numele de villa Cuculiensis castri.

A fost sediul administrativ al ComitatuluiTârnava/Küküllő vármegye/Komitat Kokelburg, până în anul 1876.

În anul 1941, înainte de a începe marea risipire a sașilor, comuna avea 4.450 de locuitori, din care 3.156 români, 814 maghiari,  358 sași, 122 diverși, majoritatea țigani sau evrei.

A fost construită de oaspeții saxni, probabil spre sfârșitul secolului al XIII-lea, începutul secolului al XIV-lea. A aparținut confesiunii romano-catolice, până în anii 1550-1560. Până astăzi, localnicii o denumesc tot biserica săsească.

Frescele dn anul 1525, au fost tencuite. În secolul al XVII-lea, a fost montat un tavan casetat. Biserica mai păstreaza un clopot datat 1417 și câteva lespezi funerare ale familiilor nobiliare Patocsy si Kendi.
Pe peretele exterior al turnului se gășeste o celebră pictură, cu un cap de tatar.

sursa fotogtafii,