Daily Archives: September 23, 2018

ULTIMA ORĂ. Raluca Turcan spune că Opoziția și PSD se îndreaptă spre ”un consens”, adică alianță, împotriva lui Dragnea


https://newsteam.ro/politica/ultimaora-raluca-turcan-spune-ca-opozitia-si-psd-se-indreapta-spre-un-consens-adica-alianta-impotriva-lui-dragnea/23/09/2018/

Discursul Opoziţiei a fost validat din interiorul PSD, clasa politică îndreptându-se spre un consens în ceea ce priveşte faptul că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, „este cel mai mare pericol pentru România”, susţine prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.

„Evenimentele recente ne arată din nou că PSD e un partid incapabil să se reformeze. Cât de mare trebuie să fie dezastrul provocat de Liviu Dragnea şi de cel de-al treilea Guvern personal al domniei sale ca PSD să ia măsuri?”, a scris Turcan, duminică pe Facebook.

Potrivit acesteia, lideri importanţi ai PSD au confirmat afirmaţiile sale în ceea ce priveşte abuzurile şi incompetenţa actualei guvernări.

„Observăm totuşi că discursul Opoziţiei a fost validat din interiorul PSD. Tot ce am susţinut cu privire la abuzurile şi incompetenţa acestei guvernări a fost confirmat de declaraţiile publice ale unor lideri importanţi ai PSD. Ne îndreptăm spre un consens pe scena politică: Liviu Dragnea este cel mai mare pericol pentru România”, a afirmat Turcan

De ce a vrut Dorneanu să le arate cetățenilor cartea sa de identitate | Camelia Tabacu on Patreon


https://www.patreon.com/posts/21586971

Camelia Tabacu
Sep 23 at 3:25am

De ce a vrut Dorneanu să le arate cetățenilor cartea sa de identitate

Președintele CCR, Valer Dorneanu, a fost surprins clătinându-se, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în apropierea casei sale.

Le-a explicat cetățeanilor care s-au grăbit să-l sprijine că este de la vârstă, nu de la bătutură și că se pot uita și-n buletinul lui ca să se convingă că este doar un constituționalist atins de bătrânețe, nu un bețivan în slujba psd.

Sincer, beția nu mi se pare un motiv întemeiat ca să te retragi dintr-o funcție publică, mai ales că moș Dorneanu se clătina pe jos, nu cu mașina.

Bătrânețea însă da, atunci când neputința pare să fi atins și alte zone, nu doar membrele. Vorba aia din băutură te mai trezești, din „bătrânețe” (la cap) nu prea și devine dramatic, de neconceput, ca o țară întreagă să asiste neputincioasă la hotărârile nesăbuite ale unui moșneag comunist, din pricina/datorită căruia mafia a putut să facă pași importanți în lupta contra justiției.

Întrebat de ce face asta, tataie Dorneanu – 73 de ani – a încercat să împartă vina cu colegii de la Curte: „deciziile nu le iau singur. Suntem nouă la CCR”. Nouă, moș politruc Dorneanu?! O bagi și pe doamna Livia Stanciu, care a făcut mai mereu opinie separată, în aceeași oală (de noapte) cu matale și cu alde socru mare Lăzăroiu, de la paranghelia căruia veneai împleticit?

Așa bătrân și cu mers nesigur, moș Dorneanu câștigă însă cât un manager de corporație. Oare câți români trudesc pentru ca tătăiță constituționalistul, pasionat de întruniri juridice organizate cu suportul Kremlinului, să plece acasă cu 10.000 de euro lună?

Potrivit declarației de avere depuse pe site-ul Curții Constituționale, Valer Dorneanu a încasat în 2017 următoarii bani: 305.314 lei (indemnizație președinte CCR), 49.985 lei (indemnizație profesor universitar la Universitatea „Nicolae Titulescu” din București), 159.587 lei (pensie de la Casa de Pensii a Municipiului București) și 53.772 lei (indemnizație pentru limită de vârstă de la Camera Deputaților).

Dorneanu beat, dorneanu ccr, dorneanu sluga psd, lazaroiu ceausescu

Monica Macovei a pornit cruciadă împotriva PSD, ALDE și UDMR: “Duc acum un război pe viață și pe moarte” – NewsTeam.ro


https://newsteam.ro/ultima-ora/monica-macovei-pornit-cruciada-impotriva-psd-alde-si-udmr-duc-acum-un-razboi-pe-viata-si-pe-moarte/21/02/2018/

NewsTeam.ro

Monica Macovei a pornit cruciadă împotriva PSD, ALDE și UDMR: „Duc acum un război pe viață și pe moarte”

By News Team| 10:37 | 21 februarie 2018|Politic, Ultima Ora

Europarlamentarul Monica Macovei declară, într-un interviu pentru Revista 22, că are senzația că mulți politicieni din PSD, ALDE și UDMR duc acum „un război pe viață și pe moarte pentru a scăpa de justiție și a nu mai fi egali în fața legii”.
„Am senzația că mulți politicieni din PSD, ALDE și UDMR duc acum un război pe viață și pe moarte pentru a scăpa de justiție și a nu mai fi egali în fața legii, iar la Bruxelles mint, de parcă întreaga lume nu ar fi văzut sutele de mii de români protestând în stradă. (…) Nu au cum să contrazică evidența străzii. Însă acești politicieni ne scot din Europa, unde mulți s-au săturat de veșnicele probleme din România, de penalii sau plagiatorii din fruntea țării. Dar șansa noastră vine de la protestatari, care au făcut României o imagine fantastică, arătând că poporul nu este inert, ci vigilent, curajos și vibrant, că este și vrea să rămână în Europa și reacționează, reacționează de un an. (…)

Sunt posibile sancțiuni din cauza loviturilor împotriva justiției și a statului de drept. Oricum, prima sancțiune și foarte importantă este slăbirea puterii de negociere a României la masa europeană. Este grav, pentru că Europa trece printr-un proces de refacere și România nu are capacitate și credibilitate pentru a negocia de pe poziții solide. Și pentru ceea ce fac guvernanții noștri acum, România și noi vom plăti un preț mare. Ca atunci când Iliescu a adus minerii în București și țara a plătit cel puțin 10 ani pentru asta. România nu e o țară de mâna a doua, ea arată așa din cauza unora ca Dragnea și Tăriceanu. (….)

Românii nu sunt de mâna a doua, dar avem politicieni penali, mincinoși, neprofesioniști, plagiatori, care nu duc țara înainte, îi alungă pe investitorii serioși din țări cu democrații vechi și stabile, dar și pe investitorii români corecți și serioși, încearcă să fractureze societatea, predică împotriva capitalismului, folosind praticile comuniste folosite de Rusia Sovietică, și toate acestea ajută propagandei rusești false. Efectul este creșterea sentimentului antioccidental în România, care este în sine unul dintre mijloacele rusești de dezinformare. (….)”, a declarat Macovei într-un interviu realizat de Sabina Fati.

Parchetul General anunta acuzatiile oficiale in dosarul 10 august: Presiuni din MAI asupra prefectului si fals in acte la Jandarmerie | Mobile


http://m.ziare.com/stiri/parchetul-general-anunta-acuzatiile-oficiale-in-dosarul-10-august-presiuni-din-mai-asupra-prefectului-si-fals-in-acte-la-jandarmerie-1530652

Ziare.com

Parchetul General anunta acuzatiile oficiale in dosarul 10 august: Presiuni din MAI asupra prefectului si fals in acte la Jandarmerie
Parchetul General anunta acuzatiile oficiale in dosarul 10 august: Presiuni din MAI asupra prefectului si fals in acte la Jandarmerie

Foto: Arhiva Hepta.ro

Comisarul-sef Mihai Dan Chirica, secretar de stat pentru relatia cu prefectii din Ministerul Afacerilor Interne, a exercitat presiuni asupra prefectului de Bucuresti, Speranta Cliseru, pentru a aproba formal ordinul de interventie in forta in timpul protestului din 10 august, acuza procurorii militari.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, trei sefi din Jandarmerie si un secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne au fost pusi vineri sub acuzare in legatura cu modul in care au intervenit jandarmii in timpul protestului din 10 august.

inRead invented by Teads
Este vorba despre:
Mihai Dan Chirica – secretar de stat in Ministerul de InterneLaurentiu Cazan – maior de jandarmi, comandantul dispozitivului de interventie din 10 augustSebastian Cucos – seful Jandarmeriei Romane (la data faptelor)Ionut-Catalin Sindile – adjunctul sefului Jandarmeriei (la data faptelor)

Informatiile esentiale

Iata cele mai importante informatii din comunicatul remis azi de procurorii de la Parchetul General:

  • Secretarul de stat Mihai Dan Chirica a facut presiuni la prefectul Capitalei sa semneze ordinul de interventie.
  • Ordinul de interventie pentru evacuarea Piatei Victoriei a fost emis cu incalcarea legilor in vigoare.

  • Jandarmii au intervenit chiar si impotriva copiilor din Piata Victoriei.

  • Ora la care prefectul Capitalei a fost falsificata interventia a fost schimbata in Jurnalul Actiunilor Operative.

  • Sefii Jandarmeriei, coloneii Cucos si Sindile, au condus de facto operatiunile, desi nu exista un ordin de preluare a comenzii de la maiorul Cazan.

Surse judiciare au explicat pentru Ziare.com ca potrivit legii sefii jandarmilor pot ramane in functiile pe care le detin, chiar daca s-a inceput o ancheta impotriva lor. “Ei sunt suspendati din functii atunci cand este pusa in miscare actiunea penala sau daca sunt trimisi in judecata”, au explicat sursele citate.

Ordinul nelegal al maiorului Cazan

Maiorul Laurentiu Cazan, in calitate de comandant al actiunii de mentinere a ordinii publice in cadrul manifestatiei desfasurate in Piata Victoriei, ar fi creat aparenta unei actiuni legale de restabilire a ordinii publice si a ordonat interventia in forta pentru evacuarea participantilor la protest.

Astfel, s-ar fi cauzat “o vatamare a drepturilor legitime ale protestatarilor privind libertatea de exprimare si libertatea de intrunire prevazute de Constitutia Romaniei, Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.”

“Ordinul de interventie pentru evacurea pietei a fost emis cu incalcarea dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice si a art. 33, 34, 36 si 37 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea si functionarea Jandarmeriei Romane”, explica procurorii militari.

Au falsificat ora din ordin

De asemenea, Cazan ar fi ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, cu consecinta exercitarii de catre militarii din subordine a unor acte de violenta nejustificate de situatia operativa si de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, acte indreptate inclusiv impotriva copiilor, altfel decat in mod gradual si fara a inceta dupa realizarea scopului misiunii, producandu-se vatamarea unui numar mare de participanti la protest.

Procurorii militari arata ca, in noaptea de 10/11 august 2018, Laurentiu Cazan ar fi determinat autorul scriptural al Jurnalului Actiunilor Operative, intocmit la nivelul Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti, sa consemneze in mod nereal ora 23:11 ca fiind cea la care prefectul municipiului Bucuresti a aprobat interventia in forta pentru restabilirea ordinii publice in Piata Victoriei si, ulterior, a determinat folosirea Jurnalului Actiunilor Operative ca dovada a modului legal in care s-ar fi desfasurat interventia in forta.

Presiunile lui Chirica

Procurorii militari acuza, in cazul comisarului sef de politie Chirica Mihai Dan, ca oficialul ar fi uzat de autoritatea conferita de functia detinuta (secretar de stat in MAI) pentru a-l ajuta pe maiorul Cazan sa creeze aparenta de legalitate a actiunii de evacuare a protestatarilor aflati in Piata Victoriei.

“A exercitat presiuni asupra prefectului municipiului Bucuresti pentru a aproba formal ordinul de interventie in forta, atat anterior, cat si ulterior orei la care acesta a fost emis de conducatorul fortelor de ordine, cauzandu-se astfel o vatamare a drepturilor legitime ale majoritatii protestatarilor privind libertatea de exprimare si libertatea de intrunire”, arata procurorii.

Aparenta de legalitate creata ar fi permis fortelor de ordine din cadrul Jandarmeriei Romane sa foloseasca mijloacele din dotare pentru evacuarea protestatarilor aflati in Piata Victoriei, cu consecinta exercitarii unor acte de violenta nejustificate de situatia operativa si de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, “folosirea fortei nefiind una graduala, uzand de mijloacele din dotare inclusiv impotriva copiilor, producandu-se vatamarea unui numar mare de participanti la protest”.

Cucos si Sindile au coordonat operatiunile

In cazul coloneilor Cucos si Sindile, procurorii arata ca acestia, in lipsa unui ordin sau dispozitii fragmentare care sa consemneze preluarea comenzii de la maior Cazan Laurentiu, prin ordinele date direct fortelor de ordine, “au participat nelegal la conducerea operatiunilor si l-au ajutat pe acesta din urma sa puna in aplicare ordinul nelegal de interventie in forta pentru evacuarea protestatarilor aflati in Piata Victoriei”.

Astfel, s-ar fi cauzat o vatamare a drepturilor legitime ale majoritatii protestatarilor privind libertatea de exprimare si libertatea de intrunire, cu consecinta exercitarii de catre fortele de ordine din cadrul Jandarmeriei Romane a unor acte de violenta nejustificate de situatia operativa si de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea fortei nefiind facuta in mod gradual si avand loc inclusiv impotriva copiilor, producandu-se astfel vatamarea unui numar mare de participanti la protest.

Suspectii si acuzatiile

Maior Cazan Laurentiu Valentin: abuz in serviciu, participatie improprie la purtare abuziva in forma continuata, participatie improprie la fals intelectual, participatie improprie la uz de fals.

Comisar sef de politie Chirica Mihai Dan, secretar de stat pentru relatia cu institutiile prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne: complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva in forma continuata.

Colonel Sebastian Cucos, prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Romane: complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva in forma continuata.

Colonel Ionut-Catalin Sindile, inspector general al Jandarmeriei Romane: complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva in forma continuata.

Watch “The Godfather – I’m Gonna Make Him An Offer He Can’t Refuse (HD)” on YouTube: Everliving moments at the movies


Visit: http://www.quizandquestions.com For A Movie Quiz
Godfather Quiz: http://www.quizandquestions.com/the-g…
Godfather Word Search: http://www.quizandquestions.com/godfa…
I’m Gonna Make Him An Offer He Can’t Refuse Script – http://www.quizandquestions.com/the-g…
Subscribe: http://goo.gl/Mv1MJ
Watch The Godfather Online FREE: http://goo.gl/mf3od
Buy Movie: http://goo.gl/3mSVs
Follow Us On Facebook: http://www.facebook.com/QuizAndQuestions
Follow Us On Twitter: https://twitter.com/QuizAQuestions

Godfather Movie Scene: The scene where Johnny Fontane (Al Martino) has been crying and asks Don Corleone (Marlon Brando) for help to get him in the new movie produced by Jack Waltz (John Marley). Don Corleone tells him perhaps the best movie quote in history “I’m Gonna Make Him An Offer He Can’t Refuse”.

Movie Description: Throughout his long, wandering, often distinguished career Francis Ford Coppola has made many films that are good and fine, many more that are flawed but undeniably interesting, and a handful of duds that are worth viewing if only because his personality is so flagrantly absent. Yet he is and always shall be known as the man who directed the Godfather films, a series that has dominated and defined their creator in a way perhaps no other director can understand. Coppola has never been able to leave them alone, whether returning after 15 years to make a trilogy of the diptych, or re-editing the first two films into chronological order for a separate video release, as is the case here. The films are our very own Shakespearean cycle: they tell a tale of a vicious mobster and his extended personal and professional families (once the stuff of righteous moral comeuppance), and they dared to present themselves with an epic sweep and an unapologetically tragic tone. Murder, it turned out, was a serious business. The first film remains a towering achievement, brilliantly cast and conceived. The entry of Michael Corleone into the family business, the transition of power from his father, the ruthless dispatch of his enemies–all this is told with an assurance that is breathtaking to behold. And it turned out to be merely prologue; two years later The Godfather, Part II balanced Michael’s ever-greater acquisition of power and influence during the fall of Cuba with the story of his father’s own youthful rise from immigrant slums. The stakes were higher, the story’s construction more elaborate, and the isolated despair at the end wholly earned. (Has there ever been a cinematic performance greater than Al Pacino’s Michael, so smart and ambitious, marching through the years into what he knows is his own doom with eyes open and hungry?)

The Godfather, Part III was mostly written off as an attempted cash-in, but it is a wholly worthy conclusion, less slow than autumnally patient and almost merciless in the way it brings Michael’s past sins crashing down around him even as he tries to redeem himself.

Cast: James Caan, Richard S. Castellano, Robert Duvall, Al Pacino, Abe Vigoda, Marlon Brando, John Marley, Richard Conte, Al Lettieri, Diane Keaton

The Godfather – I’m Gonna Make Him An Offer I Can’t Refuse: http://www.quizandquestions.com/slide…

Atentat la siguranţa naţională: Preşedintele CCR, aproape de linşaj. Prima reacţie a lui Dorneanu – Stiri pe surse – Cele mai noi stiri


https://www.stiripesurse.ro/atentat-la-siguranta-nationala-presedintele-ccr-aproape-de-linsaj-prima-reactie-a-lui-dorneanu_1291011.html

NOTĂ: Nu vad niciun atac la viața lui deşanțata, decât va e beat mort, și ca fusrse urmatit de politie pentru ca mu a oprit la un stop rutier! Ar fi putut să comită un accident, poate mortal: ce parere aveti de asta? Desigur nu vrea să sa facă nici o reclamație! De fapt: as vrea sa facă fas despre noaptea aceea! Mergi la Alcoholics Anonimous you disgusting drunk!

Atentat la siguranţa naţională: Preşedintele CCR, aproape de linşaj. Prima reacţie a lui Dorneanu
Autor: Florin Pușcaș, Redactor
Publicat: 19:09
Sursa foto: rtv.net
valer dorneanu

Un filmuleţ postat pe Facebook îi arată pe câţiva protestatari #rezist, printre care Cristian Dide şi Marian Ceauşescu, apostrofându-l pe Valer Dorneanu, preşedintele CCR. Protestatarii spun că l-au întâlnit pe Dorneanu pe bulevardul Unirii şi au mers cu el până acasă.

“Aveţi un rol formidabil în ţara asta. De ce nu vreţi să ţineţi cu poporul, domnule? Aţi devenit antecamera PSD, stimate domn. Nu este frumos”, i-a spus unul dintre protestatari lui Valer Dorneanu. “Demnitatea şi onoarea”, a răspuns preşedintele CCR. “Sluga PSD, oameni vânduţi, comunistule”, a venit replica. În discuţie a intervenit paznicul clădirii, care a fost la rândul său apostrofat şi jignit de protestatari.

Gestul protestatarilor se încadrează în mod evident la infracţiunea de ultraj (articolul 257 Cod Penal):

“(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.”

Contactat de STIRIPESURSE.RO, Valer Dorneanu a declarat că nu intenţionează să depună plângere împotriva persoanelor care l-au agresat la intrarea în imobilul în care locuieşte. “De la mine nu o să plece nicio plângere, sesizare, nimic. Nu am de gând să comentez întâmplarea de aseară. Nu vreau să fiu eu obiectul acestor discuţii”, a declarat preşedintele CCR. Trebuie menţionat că într-un caz de o asemenea gravitate, nu este necesară o plângere din partea persoanei vătămate, autorităţile fiind obligate să se autosesizeze.

Deşi beneficiază de protecţia SPP, Valer Dorneanu nu era însoţit, la momentul agresiunii, de ofiţerii Serviciului de Protecţie şi Pază. Reprezentanţii SPP nu au putut fi contactaţi pentru a explica situaţia. Pe de altă parte, reprezentanţii Poliţiei Capitalei au precizat, pentru STIRIPESURSE.RO, că nu există informaţii despre vreun demers în legătură cu acest incident, faptele de ultraj fiind de competenţa Parchetului.

Curtea Constituţională este alcătuită din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Din cei 9 judecători, trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. Ei se bucură de imunitate şi nu pot fi traşi la răspundere pentru opiniile şi voturile exprimate la adoptarea soluţiilor. Totuşi, protestatarii au încercat să-l “tragă la răspundere” în mod direct pe preşedintele CCR pentru deciziile sale. Doar că fapta acestora, dincolo de ultraj, dată fiind funcţia lui Droneanu, ar putea fi încadrată la “atentat care pune în pericol securitatea naţională” (articolul 401 Cod Penal):

“Atentatul contra vieţii săvârşit împotriva unei persoane care deţine o funcţie de demnitate publică, dacă fapta pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

Starea de pericol în care s-a aflat preşedintele CCR era evidență și de netăgăduit. Doar faptul că Dorneanu a fost prevăzător și a răspuns calm, în timp ce s-a grăbit să intre în imobil, a făcut ca situaţia să nu escaladeze. Nervozitatea acestia e trădată inclusiv de modul în care încercă să deschidă ușa, în timp ce este apostrofat, iar cartela pare să nu funcţioneze. Relevanță este și atitudinea protestatarilor când au foat îndemnați să părăsească zona de către paznic, aceştia devenind violenți.

Astfel, putem spune fără să greșim că doar un miracol a făcut ca Valer Dorneanu să nu fie agresat fizic. Mai ales că unul dintre protestatari este aceeaşi persoană care l-a agresat fizic pe deputatul Nicolae Bacalbaşa, într-un parc, fiind deci cunoscut ca un om violent. Este şi cazul altui protestatar prezent, Cristian Dide, capabil de orice, având în vedere incidentele anterioare, inclusiv episodul în care s-a legat de gardul guvernului, având un recipient cu benzină în mână.

TAGS: agresiune ccr dide securitate nationala ultraj valer dorneanu
https://m.facebook.com/groups/1284449021586947?view=permalink&id=2161977820500725

22.09.2018-Cadou special pentru ziua de protest 600
Marele Valer Dorneanu-presedinte CCR, acompaniat de Bachus.
Ce reper de moralitate este acest individ Valer Dorneanu !? Cine naiba mai are incredere in deciziile luate la CCR. Asa ne trebuie daca suntem un popor de idioti si acceptam ca institutiile cele mai importante ale statului sa fie politizate de lichele slugarnice. 😫😫😫
Video by Vocea Strazii Îl avem in imagine pe Valer Dorneanu ,presedinte al CCR ,un om cinstit al acestei țări ,care merită toată încrederea din partea noastra !De câtă încredere se poate bucura o sluga a PSD-ului ,care depune toate eforturile de care este în stare să fie pe placul stăpânului Dragnea ?In filmulețul cu pricina ,mie mi se pare un pic cam nesigur !Doar n-o fi băut la bodega din colț!De-aia nu le place SPP-ul ,că se scrie totul în raport !

This Saturday during the Lighthouse Century, riders will make the trek to the Piedras Blancas Light Station in San Simeon.


This Saturday during the Lighthouse Century, riders will make the trek to the Piedras Blancas Light Station in San Simeon. The light station was established in 1875.