Un picuț de istorie a Transilvaniei, fiindcă mulți dintre români, habar nu au despre cum au stat lucrurile pe aici.
În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, zonele pe care noi le numim azi Transilvania și Banat, cu o suprafață ceva mai mare de 100.000 kmp, erau structurate în patru mari entități administrative:
- Principatul Transilvaniei, care din 1765 a devenit Mare Principat,
- Părțile Ungurești sau Apusene, cunoscute ca și Partium ( din latinescul Partium regni Hungariae, în traducere „partea regatului Ungariei”), care cuprindea ceva mai mult din regiunile actuale Maramureș, Sătmar, Crișana, inclusiv părțile aflate azi în Ungaria sau Ucraina.
- Banatul istoric, inclusiv cu părțile cuprinse azi în Serbia și Ungaria,
- Granița Militară Transilvăneană și Bănățeană, din Năsăud până în Banat, care a funcționat între 1764-1851.
Marele Principat avea în componență, sub administrație austriacă directă :
11 comitate,
districtele românești autonome Făgăraș și Chioar(de menționat totuși și districtul Hațegului, până la militarizarea lui parțială, care, deși făcea parte din comitatul Hunedoarei, a avut mereu un statut aparte, datorat moștenirii medievale a autonomiei cnezilor și nobililor locali),
5 scaune secuiești autonome, Secuimea sau Ținutul Secuiesc,
9 scaune săsești autonome, așa numitul Fundus Regius/Pământul Crăiesc,
11 orașe libere regești.
Partiumul cuprindea 4 comitate și 4 orașe libere regești, aflate sub administrație maghiară directă, în cadrul Imperiului.
Era constituit iniţial din comitatele Maramureş, Solnocul Interior, Crasna, Bihor, Ţara Chioarului, Banatul de Severin şi Zarandul de est. Aceste teritorii erau administrate de Principatul Transilvaniei, dar nu aparţineau oficial acestuia.
Astăzi, denumirea de Partium se referă la teritorii din actualele judeţe Arad, Bihor, Caraş-Severin, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Timiş din România; din judeţul Hajdu-Bihar din Ungaria; şi din regiunea Transcarpatia din Ucraina.
Regiunea Partium a fluctuat în timp şi a fost ocupată în mare parte de trupele Imperiului Otoman în 1660, dar a revenit la Transilvania la sfârşitul secolului. În secolul al XVIII-lea(în Marele Principat al Transilvaniei) zona a scăzut în dimensiuni la Comitatul Solnocul Interior, Comitatul Crasna, regiunea Chioar şi o porţiune din Zarand. Prin reorganizarea administrativă a Regatului Ungariei de la mijlocul secolului XIX, teritoriul Partium a fost încorporat în Regatul Maghiar.
Banatul a fost organizat, până în 1778, ca o provincie autonomă ce depindea direct de Viena, mai apoi fiind înglobată administrativ în Ungaria, desigur tot în cadrul Imperiului.
De remarcat prezența a numeroase districte vlahe/românești, mai ales în Banatul Montan, cu diferite grade de autonomie, moștenite din perioada medievală.
Un număr de opt districte s-au detașat prin calitatea și unicitatea privilegiilor obținute, comparabile doar cu cele ale scaunelor secuiești sau săsești.
O diplomă emisă de regele Ungariei V.Utószülött László/Ladislau al V-lea Postumul în august 1457,a reînoit, la cererea adunării tuturor nobililor, cnezilor și a altor vlahi/români din cele opt districte, vechile privilegii acordate lor de către înaintașii săi. Aceste privilegii au fost reconfirmate de către principele transilvan Báthory Gábor/Gabriel Báthory , prin documentul din 3 aprilie 1609.
Districtele vlahe/românești privilegiate aveau scaune de judecată proprii, prezidate de către un cnez sau de către un voievod. Scaune de judecată ale mai multor districte erau conduse de către un castelan sau chiar de către banul Severinului. La judecarea cauzelor era aplicat vechiul drept vlah.
În special după 1778, aceste districte și-au pierdut treptat majoritatea acestor privilegii.
Cele 8 districte privilegiate au fost:
Lugoj (Lugas), (atestat în 1369).
Sebeș (Sebes) (prin unire cu districtul Caran a format districtul Caransebeș), (atestat în 1391)
Mehadia (Mihald), (atestat în 1391)
Almăj, (atestat în 1457)
Carașova (Izvorul Carașului), (atestat în 1457)
Bârzava (format din fostul district Cuiești), (atestat în 1457)
Comiat, (atestat în 1391)
Ilidia, (atestat în 1457)
Granița Militară Transilvăneană se formează în anul 1764, inițial cu două regimente valahe/românești și două secuiești. Din anii 1766-1769, se formează alte trei regimente bănățene, unul românesc, altul german și al treilea sârbesc.
Ca și populație, avem în sfârșit date certe, ca urmare a recensămintelor oficiale făcute de austrieci și nu mai bâjbâim ca în Evul Mediu…
Marele Principat avea cca 1.500.000 de locuitori, Partium-ul ajunsese undeva la 700.000 de locuitori, iar Banatul istoric avea aproximativ 550-600.000 de locuitori.
În 1799 avem date despre populația cuprinsă în Granița Militară, care era de cca 250.000 de locuitori.
Putem estima la cca 3.000.000 de locuitori, populația totală a acestor teritorii, în jurul anului 1800.
În anul 1790(conform cu Peter Rokai – Zoltan Đere – Tibor Pal – Aleksandar Kasaš, Istorija Mađara, Beograd, 2002, pages 376–377), din cei 1,465,000 de locuitori ai Marelui Principat, cca 50.8% erau vlahi/români, 30.4% maghiari, undeva în jur de 13-14% germanici, majoritatea sași, și cca 5-6% diverse alte grupuri etnice…
Limbile oficiale erau latina și germana (în administrație).
Ignaz Lenk von Treuenfeld a consemnat în monografia Transilvaniei, publicată la Viena, în anul 1839, denumirile folosite de români pentru diferitele comitate, astfel:
Vármegya Belgrádului gyin szusz – Comitatul Albei Superioare
Vármegya Belgrádului gyin zsosz – Comitatul Albei Inferioare
Vármegya Dobutsi (Dăbâcii) – Comitatul Dăbâca
Vármegya Hinijdori (Hinidorii) – Comitatul Hunedoara
Vármegya Karaszni – Comitatul Crasna
Vármegya Klusuluj – Comitatul Cluj
Vármegya Krisuluj – Comitatul Zarand
Vármegya Szolnoku gyin untru – Comitatul Solnocul Interior
Vármegya Szolnoku gyin mislok – Comitatul Solnocul Mijlociu
Vármegya Tsetátye gye Balte – Comitatul Târnava
Vármegya Turdi – Comitatul Turda
În anul 1776, existau cca 275.000 de familii plătitoare de impozite și taxe, la nivelul Marelui Principat.
4% erau familii nobiliare(inclusiv românești și nu puține), deci cca 11.000 de familii, aprox. 50.000 de membri.
cca 4,5-5% erau orășeni,
2% mineri,
3% diverse alte grupuri sociale, etnice sau confesionale, cum ar fi anabaptiști, armeni, bulgari, evrei, greci și aromâni, țigani, musulmani, etc.
1% vagabonzi
aproape 85% țărani liberi, iobagi și jeleri, majoritatea din ei români și maghiari( putem estima cca 650.000 de români și probabil vreo 400.000 de maghiari și secui și vreo 150.000 de sași).
Știm că numărul țăranilor liber a sporit sensibil, după 1720, dar nu cunoaștem procentul lor real, alături de iobagi și jeleri. Putem presupune, cu multă aproximație că erau minimum 400.000, dacă nu chiar vreo 500.000.
De remarcat numărul mare de nobili, situație moștenită de la finele Evului Mediu, număr care a crescut foarte mult sub așa numiții principi armaliști (care acordau diplome nobiliare cu blazon, numite armale), din secolul al XVII-lea.
Share this: But before....ask for permission!
euzicasa 